Peste 10.000 de persoane care locuiesc în centrul istoric al oraşului Torino au fost evacuate, duminică, după descoperirea unei bombe din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Altor 50.000 de persoane li s-a cerut fie să plece de acasă înainte, fie să nu îşi părăsească locuinţele între orele 07.00 şi 16.00.

În timpul dezamorsării dispozitivului exploziv, spaţiul aerian din zonă a fost închis şi circulaţia trenurilor în gara Porta Nova întreruptă. Întreaga operaţiune s-a încheiat la ora 14.00, potrivit La Repubblica.

Bomba găsită are o greutate de 500 de livre şi conţinea 65 de kilograme de exploziv. Bomba şi a fost lansată în urmă cu peste 70 de ani de avioanele aliaţilor în timpul războiului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.