Cel mai amplu studiu asupra ţigărilor electronice, derulat de o echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii, demonstrează că ţigările electronice ajută cu adevărat fumătorii să renunţe la fumat, inclusiv pe cei care nu intenţionează neapărat să se lase.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ţigările electronice îşi demonstrează utilitatea ca instrument de renunţare la fumat, potrivit noului studiu „Efectul utilizării neghidate a ţigărilor electronice asupra consumului, utilizării şi renunţării la fumat în rândul adulţilor care fumează în SUA: un studiu clinic naturalist, randomizat, controlat” publicat recent de o echipă de cercetători ai MUSC Hollings Cancer Center din cadrul Universităţii de Medicină din South Carolina, Statele Unite ale Americii.  Acesta este cel mai amplu studiu asupra utilizării ţigărilor  electronice realizat în SUA şi a arătat că utilizarea ţigărilor electronice a determinat oamenii să renunţe la fumat – chiar şi pe acele persoane care nu aveau intenţia de a renunţa. Rezultatele au fost publicate în eClinical Medicine, luna aceasta.

„Rareori se întâmplă să poţi dovedi că ai dreptate în aproape tot ceea ce ai prezis”, a spus Dr. Matthew Carpenter, primul autor al lucrării şi co-lider al Programului de Cercetare pentru Controlul Cancerului din cadrul MUSC Hollings Cancer Center. „Indiferent cum am privit rezultatele, cei care au consumat ţigări electronice au demonstrat o abstinenţă mai mare şi au redus factorii de risc comparativ cu cei care au continuat să fumeze,” a spus acesta. De asemenea, cei care au utilizat ambele tipuri de produse au înregistrat reduceri substanţiale ale fumatului de ţigări tradiţionale. Deci, chiar şi utilizarea duală a condus la renunţarea la fumat, se arată în studiu.  

Cercetătorii implicaţi au conceput studiul într-un mod naturalist, pentru a reproduce cât mai mult posibil condiţiile din lumea reală, aceasta fiind o premieră pentru studiile asupra ţigărilor electronice. „Am adoptat o abordare fără intervenţii, pe care am numit-o abordare naturalistă,” a explicat Dr. Matthew Carpenter.  „În primul rând, am inclus fumători care voiau şi fumători care nu voiau să se lase de fumat. În al doilea rând, le-am oferit foarte puţine instrucţiuni despre ce să facă”, a continuat acesta. În schimb, oamenilor li s-au oferit ţigări electronice şi li s-a spus că le pot folosi sau nu, atât cât doreau sau nu. În acelaşi timp, un alt grup de control nu a primit nimic.

Studiul a arătat că persoanele din grupul care a utilizat ţigările electronice au mai multe şanse să raporteze abstinenţa completă de la fumat. De asemenea, aceştia au fost mai predispuşi să raporteze că au redus numărul de ţigări pe zi pe care le fumau, dar şi numărul de „încercări de renunţare”. Încercările de renunţare sunt un indicator important, subliniază cercetătorii, deoarece oamenii au nevoie de obicei de mai multe încercări înainte de a putea renunţa cu succes la fumat.

Studiul a inclus oameni din 11 oraşe din SUA şi a durat patru ani. Acesta a fost conceput pentru a fi cât mai natural posibil şi a inclus peste 600 de participanţi.

Rezultatele obţinute reprezintă un nou punct de referinţă pentru comunitatea specialiştilor în sănătate publică şi pentru decidenţii politici în ceea ce priveşte abordarea şi reglementarea ţigărilor electronice. „Nimeni nu vrea ca ţigările electronice să ajungă în mâinile copiilor şi ar trebui să facem tot ce putem ca să oprim acest lucru. Dar asta nu înseamnă să refuzăm această opţiune fumătorilor adulţi care altfel nu pot renunţa la fumat”, a spus Dr. Carpenter. Acesta a menţionat că diverse ţări din lume au adoptat o abordare mult mai liberală faţă de utilizarea ţigărilor electronice. 

De exemplu, anul acesta, Marea Britanie a lansat programului „Swap to Stop”, prin care distribuie seturi pentru vaping către 1 milion de fumători, pentru a-i convinge să treacă la o alternativă mai puţin riscantă. Studiul cercetătorilor americani abordează de asemenea distribuţia unor seturi de ţigări electronice în rândul fumătorilor, pentru a-i determina să renunţe la fumat, după modelul britanic.  „Distribuţia seturilor de pornire lasă loc în mod natural întrebărilor legate de rentabilitate, în special în rândul fumătorilor care încă nu intenţionează să renunţe, iar o analiză a noastră anterioară a demonstrat economii reale de costuri,” notează autorii studiului.

Suedia, de asemenea, este pe cale să devină una dintre primele ţări „fără fumat” din lume, definită ca atare prin atingerea a mai puţin de 5% din populaţia adultă care fumează. „Nici o altă ţară din UE nu este atât de aproape de a reuşi acest lucru”, a declarat pentru Euronews Dr. Delon Human, coautor al raportului „The Swedish Experience: A Roadmap to a Smoke-Free Society”.  

El a menţionat că „strategia revoluţionară” a Suediei de a reduce incidenţa fumatului prin încurajarea fumătorilor să treacă la alternative cu risc redus precum produse cu nicotină pentru uz oral, produse care încălzesc tutunul sau ţigări electronice. ”Există mai multe alternative la fumat care nu implică ardere şi care sunt disponibile şi utilizate de peste un deceniu, cu rezultate pozitive: ţigări electronice; produse din tutun încălzit şi produse moderne cu nicotină pentru uz oral. Deschiderea Suediei către această abordare, împreună cu cea pe termen lung pentru utilizarea pe scară largă a snus-ului aduc această ţară în poziţia unică de a deveni o societate fără fumat”, se menţionează în raport.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.