Premierul britanic Theresa May a subliniat marţi, în faţa deputaţilor, că are ”nevoie de timp” pentru a discuta cu Uniunea Europeană (UE) despre modificările acordului retragerii încheiat cu Bruxellesul astfel încât să-i satisfacă Parlamentul, prelungind astfel incertitudinea cu privire la modalităţile Brexitului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După respingerea masivă a acordului retragerii de către deputaţi, la 15 ianuarie, conducătoarea conservatoare încearcă să redeschidă negocieri cu Bruxellesul, pentru a elabora o nouă versiune a textului - însă ea se loveşte, până în prezent, de refuzul omologilor săi eurpeni, în timp ce data Brexitului, 29 martie, se apropie periculos.

”După ce ne-am pus de acord cu UE asupra discuţiilor suplimentare, avem, în prezent, nevoie de timp pentru a încheia acest proces”, a declarat ea în Camera Comunelor.

”Imediat ce vom fi realizat progresele necesare, vom propune un nou vot” asupra acordului retragerii pe agendă, a dat ea asigurări, fără să prezinte o dată în acest sens.

Theresa May a adăugat că va discuta din nou cu anumiţi lideri ai celorlalte 27 de state membre UE atât marţi, cât şi toată săptămâna.

”JOACA CU CEASUL”

Liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn a acuzat-o pe şefa Guvernului că ”se joacă cu ceasul”, pentru a lăsa deputaţii fără o alternativă, odată cu apropierea datei Brexitului, şi a-i obliga astfel să susţină acordul iniţial ”extrem de imperfect”, pentru a evita scenariul temut al unei ieşiri fără acord.

Discuţiile Theresei May cu liderii europeni s-au lovit până acum de problema plasei de siguranţă irlandeze ("backstop" în engleză), prevăzută cu scopul de a evita o reimpunere a unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Acest dispozitiv prevede, în ultim recurs, o rămânere a regatului Unit într-o uniune vamală cu UE şi o aliniere la reglementările UE mai avansată în Irlanda de Nord.

Acest dispozitiv este respins de către Brexiters, în ochii cărora el ar împiedica regatul să-şi rupă legăturile cu UE, însă liderii europeni au refuzat până acum să ia în calcul să-l modifice.

Ei s-au declarat pregătiţi, în schimb, să modifice ”declaraţia politică” ce însoţeşte tratatul retragerii, un text cu caracter neconstrângător care trasează contururile viitoarei relaţii a Londrei cu Cei 27, însă această poziţie este considerată insuficientă de către Londra.

”BUNĂVOINŢĂ”

Guvernul britanic caută să obţină aderarea europenilor la una dintre cele trei soluţii pe care le-a avansat, şi anume instaurarea unei date limită a aplicării backstop-ului, posibilitatea ca regatul să pună în mod unilateral capăt dispozitivului sau înlocuirea plasei de siguranţă cu ”aranjamente alternative”.

Într-o încercare de a-i convinge pe liderii celor 27 de state UE, membri ai Executivului britanic îşi multiplică discuţiile.

Ministrul britanic de Externe Jeremy Hunt a evocat subiectul împreună cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian la Paris, într-o discuţie pe care a catalogat-o drept ”deschisă şi aprofundată”.

”Cele două părţi vor un acord asupra Brexitului care să menţină prietenia între regat, Uniune şi Franţa. Răbdare, deci, bunăvoinţa faţă de backstop este un ingredient indispensabil”, a scris el pe Twitter.

La rândul lor, ministrul însărcinat cu Brexitul Stephen Barclay şi David Lidington - numărul doi în Guvern - s-au dus la Strasbourg pentru a discuta cu deputaţi europeni.

Stephen Barclay s-a întâlnit luni seara, la Bruxelles, cu negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, la o cină de lucru, la care au încercat să găsească o ieşire.

”Este clar din partea noastră că nu vom redeschide acordul retragerii, însă ne vom continua discuţiile, în zilele următoare”, a declarat Barnier la finalul acestei întâlniri, evocând discuţii ”constructive”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.