The Wall Street Journal: Israelul se grăbeşte să remodeleze Orientul Mijlociu în propriile condiţii, forţându-l pe Trump să ţină pasul

În urmă cu un an, Israelul avea mult de furcă - era blocat în Gaza, înconjurat de inamici susţinuţi de Iran şi se afla sub presiunea Washingtonului de a opri luptele. Acum, Israelul remodelează Orientul Mijlociu în propriile condiţii şi obligă administraţia Trump să ţină pasul în timp ce liderii israelieni intensifică atacurile împotriva Iranului. Atacurile forţează schimbarea planului SUA pentru un acord diplomatic cu Iranul şi eforturile de a se desprinde de regiune. Acţiunile Israelului ar putea bulversa pieţele globale, ar putea remodela geopolitica şi ar putea atrage SUA într-o conflagraţie regională, scrie The Wall Street Journal (WSJ).

Printr-o serie de operaţiuni îndrăzneţe şi campanii militare feroce, Israelul a dezactivat efectiv aliaţii Iranului Hamas şi Hezbollah, provocând totodată prăbuşirea regimului Assad în Siria. Israelul duce acum lupta direct la Teheran.

Israelul s-a folosit de acoperirea eforturilor diplomatice americane pentru a organiza un atac surpriză ce depăşeşte cu mult ţinta programului nuclear al Iranului, vizând în schimb paralizarea regimului teocratic al ţării, consideră WSJ.

Mişcarea a împins, de asemenea, politica americană în afara direcţiei pe care preşedintele Trump a stabilit-o la începutul acestui an. După ce a pledat mult timp pentru o soluţie paşnică şi diplomatică care să împiedice Iranul să dezvolte arme nucleare, acesta a lăudat loviturile aeriene ale Israelului şi a avertizat pe reţelele sociale: „Iranul trebuie să încheie un acord, înainte de a nu mai rămâne nimic”.

Trump, care a promis anterior să dezangajeze SUA din conflictele din Orientul Mijlociu, a ordonat navelor de război şi avioanelor de luptă americane să apere Israelul de contraatacurile iraniene. Orice mişcare a Iranului de a viza instalaţii militare americane sau de a sugruma transporturile de petrol din Golful Persic ar putea trage Washingtonul şi mai adânc în acest conflict.

REMODELAREA ORDINII EXISTENTE

Până în prezent, atacul Israelului nu a provocat conflictul mai amplu de care mulţi se temeau. Ca răspuns, Iranul a lansat valuri de rachete asupra Israelului, dar cu efecte limitate. Liderii Israelului şi instituţiile de securitate încep să vorbească despre posibilitatea unei victorii care ar putea remodela ordinea existentă.

„Nu am nicio îndoială că ziua eliberării voastre de tiranie este mai aproape ca niciodată”, a declarat vineri premierul israelian Benjamin Netanyahu adresându-se poporului iranian. „Şi când se va întâmpla acest lucru, israelienii şi iranienii vor reînnoi legământul dintre cele două popoare străvechi ale noastre. Împreună vom aduce un viitor de prosperitate, pace şi speranţă", a promis Netanyahu.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat vineri atacul asupra Iranului. Avântul căpătat de Israel în regiune vine în contextul în care SUA se concentrează din ce în ce mai mult asupra problemelor interne şi asupra ameninţărilor geopolitice din alte părţi.

UN LIDER MAI HOTĂRÂT 

Trump a renunţat la decenii de protocoale şi priorităţi pentru a-şi trasa propria abordare a politicii externe în Orientul Mijlociu. Dar incursiunile sale în regiune, deşi ambiţioase, au fost nestatornice.

Chiar înainte de preluarea mandatului, intervenţia sa a contribuit la încheierea unui acord de încetare a focului în Gaza. Însă atenţia sa faţă de acest conflict s-a diminuat după ce s-au încins subiectele Ucraina şi Iran. A lansat eforturi pentru a redezvolta Gaza ca destinaţie turistică şi pentru a anihila militanţii grupului Houthi din Yemen, doar pentru a-şi pierde interesul ulterior.

Acest lucru a deschis uşa pentru un lider mai hotărât, precum Netanyahu, pentru a-şi pune în aplicare în forţă viziunea.

Israelul se confruntă acum cu provocarea de a-şi transforma victoriile într-o eliminare mai de durată a ameninţării din partea Iranului, care a asamblat un vast arsenal de rachete şi şi-a făcut aliaţi pentru a-şi îndeplini promisiunea de lungă durată de a elimina statul evreu. Nevoia imediată este de a face mai multe progrese în ceea ce priveşte obiectivul de distrugere a programului nuclear al Iranului. 

O PIEDICĂ ÎN CALEA LUI NETANYAHU

Armata sa a petrecut zile întregi anihilând apărarea aeriană iraniană prin lovituri aeriene şi operaţiuni secrete, oferindu-şi capacitatea de a ataca practic la discreţie. Cu toate acestea, Israelul nu a reuşit încă să producă pagube importante programului nuclear iranian, care este adânc îngropat şi foarte dispersat.

Israelul a declarat vineri că a provocat daune semnificative prin lovirea complexului subteran de la Natanz, care include o hală de îmbogăţire pe mai multe niveluri ce conţine centrifuge, camere electrice şi infrastructură de sprijin suplimentară. Însă succesul va necesita distrugerea instalaţiei întărite de îmbogăţire a uraniului de la Fordo, pe care Israelul încă nu a atacat-o serios, şi distrugerea depozitelor de uraniu îmbogăţit pe care Iranul le-ar putea avea deja răspândite în ţară.

CITEȘTE ȘI Financial Times: Muntele nuclear care bântuie Israelul. Îngropată la jumătate de kilometru sub pământ, instalaţia de îmbogăţire a uraniului Fordo din Iran reprezintă testul suprem pentru puterea aeriană israeliană

RISCURI

Riscul este că un eşec în paralizarea programului ar putea determina Iranul să îşi accelereze lucrările la o bombă.

„Atât viitorul Israelului, cât şi cel al Iranului sunt legate de faptul dacă Iranul va avea sau nu un program nuclear la sfârşitul acestui conflict”, spune Jonathan Panikoff, un fost ofiţer de informaţii american care lucrează acum la Atlantic Council. „Dacă va avea, capacitatea Iranului de a reconstrui şi de a-şi proiecta influenţa în regiune va fi foarte intactă. Dacă nu, se deschid zori noi, pe care nu i-am mai văzut de peste două decenii", subliniază el.

Până duminică după-amiază, Israelul lovise mai mult de 250 de ţinte în 50 de ore de atacuri neîntrerupte. Până în prezent, administraţia Trump nu a reuşit să limiteze atacurile. Aceasta este o schimbare semnificativă faţă de decenii de politică externă a SUA. Încă de la criza din Suez din 1956, SUA au sprijinit Israelul, frânând în acelaşi timp ambiţiile acestuia, în speranţa de a împiedica spirala conflictelor.

Administraţia Biden a exercitat presiuni constante asupra lui Netanyahu pentru a reduce intensitatea atacurilor care ar putea afecta civilii, pentru a pune capăt războiului din Gaza şi pentru a detensiona conflictul cu Hezbollah în nord. Anul trecut, când Iranul şi Israelul au avut primul schimb direct de focuri, administraţia a îndemnat Israelul să nu atace sectorul nuclear sau energetic al Iranului de teama unei escaladări. Această presiune a modelat în cele din urmă răspunsul Israelului.

TRUMP A CEDAT

De data aceasta, Trump a impus puţine constrângeri asupra ţintelor Israelului. Preşedintele i-a cerut în mod repetat lui Netanyahu în acest an să se abţină de la o acţiune militară pentru a da o şansă negocierilor nucleare conduse de trimisul special Steve Witkoff. Dar a cedat săptămâna trecută, când Netanyahu i-a reamintit că propriul său termen de două luni pentru ca Iranul să ajungă la o înţelegere expirase, potrivit unor oficiali familiarizaţi cu discuţia dintre cei doi lideri.   

„Cea mai mare greşeală pe care o pot face Statele Unite şi aliaţii lor occidentali este să forţeze un sfârşit prematur al acestui război”, subliniază Michael Oren, fost ambasador israelian în SUA.

CEA MAI MARE CONSTRÂNGERE PENTRU ISRAEL

Cea mai mare constrângere ar putea veni din interiorul Israelului. După 20 de luni de război, mulţi s-au săturat. Există un sprijin larg pentru o acţiune militară împotriva Iranului, dar aceasta vine după ce mulţi soldaţi civili au fost chemaţi de mai multe ori, perturbându-le slujbele şi familiile. Nu mai puţin, 20 de ostatici sunt încă în viaţă în Gaza şi zeci de cadavre sunt încă nerepatriate.

Starea de rău este agravată de diviziunile politice profunde cu privire la conducerea lui Netanyahu. Măsurile de eliminare a oponenţilor politici din armată şi din serviciile de securitate, eforturile de revizuire a sistemului judiciar şi eşecul de a pune capăt războiului din Gaza au divizat o populaţie care iniţial era unită în jurul obiectivelor războiului.

„Durerea, epuizarea şi incertitudinea definesc societatea israeliană în acest moment”, a scris Oren în acest weekend pe X, „şi va trebui să rezistăm pentru cine ştie cât timp”, a adăugat el.

În ciuda oboselii, există o înţelegere a faptului că acest conflict cu Iranul este cel care contează cel mai mult, spune Yohanan Plesner, preşedinte al Institutului pentru Democraţie din Israel, cu sediul la Ierusalim. Un sondaj realizat de institutul său în aprilie a arătat că mai mult de jumătate dintre evreii israelieni susţin un atac asupra Iranului, chiar şi fără sprijin american, comparativ cu aproximativ o treime care se opun.

Israelienii ştiu de zeci de ani că Iranul îşi consolidează capacităţile nucleare şi finanţează un „inel de foc” în jurul Israelului prin intermediul unor aliaţi regionali precum Hezbollah, grupul Houthi din Yemen şi Hamas, ale căror atacuri din 7 octombrie 2023 au aprins fitilul ultimilor doi ani de conflict.

„ULTIMUL INAMIC ÎN PICIOARE”

Ţara a încercat ani de zile să gestioneze aceste ameninţări fără a declanşa un război. A ucis figuri-cheie şi a perturbat lanţurile de aprovizionare - o tactică pe care a numit-o „cosirea ierbii” - şi a sperat că superioritatea sa militară va fi un factor de descurajare.

Când a eşuat la 7 octombrie, a pornit metodic la război, doborând Hamas şi apoi Hezbollah. Ambele miliţii s-au prăbuşit rapid, fără ca Israelul să înregistreze pierderi grele sau o escaladare mai amplă, de care se temeau criticii acţiunii militare.

Succesele au consolidat ideea în establishmentul de securitate că Israelul nu poate trăi doar cu ameninţări, inclusiv cu cele potenţial periculoase de înfruntat precum Iranul, pe care Israelul îl consideră rădăcina problemelor sale de securitate. „Este un eveniment important, cu potenţiale implicaţii de anvergură în ceea ce priveşte psihicul israelian şi politica regională”, a declarat Plesner despre război. „Nu este doar o altă rundă de violenţă în Orientul Mijlociu. Iranul este ultimul inamic în picioare”, punctează el

Efortul Israelului cu Iranul este diferit de efortul idealist al administraţiei George W. Bush de a implanta democraţia în Orientul Mijlociu prin înlăturarea regimului lui Saddam Hussein din Irak.

Israelul ar fi încântat să vadă căderea guvernului iranian, dar nu acesta ar trebui să fie obiectivul, consideră Plesner. În schimb, Israelul trebuie să se concentreze pe transformarea realizărilor sale militare într-una diplomatică, explică el.

GAZA, O ECUAŢIE COMPLICATĂ

Acest lucru a funcţionat în lupta cu Hezbollah. Israelul şi-a stabilit obiectivul limitat de a slăbi miliţia şi de a o îndepărta de graniţa sa cu Libanul. După o campanie de două luni, Hezbollah a fost forţat să nu mai tragă în Israel şi să se retragă. Până în prezent, a rămas în afara luptei Israelului cu Iranul.

Gaza este cazul opus. Israelul a fost criticat încă de la începutul războiului pentru că şi-a propus să distrugă Hamas, dar nu a reuşit să stabilească un plan de guvernare a enclavei după ce a fost învinsă.

Rezultatul este o campanie militară în expansiune, după 20 de luni de război, care a pus la pământ o mare parte din Gaza şi a provocat moartea a peste 55.000 de palestinieni, potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii din Gaza, care nu spun câţi au fost combatanţi. Israelul a eliminat majoritatea liderilor militari ai Hamas şi mii de luptători, însă gruparea rămâne forţa dominantă în enclavă şi nu se întrevede un sfârşit. Israelienii îşi pierd încrederea în scopurile acestui război şi a apărut o mişcare pentru pace care solicită încetarea acestuia.

Sprijinul internaţional pentru Israel a scăzut pe fondul distrugerilor generalizate din Gaza şi al imaginilor cu copii înfometaţi. Criticile s-au înteţit recent, când Israelul şi-a intensificat campania militară şi a lansat un nou program de ajutor care a distribuit doar cantităţi limitate de alimente după o blocadă îndelungată, adâncind izolarea Israelului într-un mod care ar putea avea repercusiuni diplomatice pentru mulţi ani.

PRECAUŢIE

Danny Citrinowicz, expert în Iran la Institutul pentru Studii de Securitate Naţională din Tel Aviv, a declarat că entuziasmul din Israel cu privire la primele succese din Iran s-ar putea transforma la fel de bine dacă Iranul reuşeşte să continue să bombardeze oraşele cu rachete şi să forţeze ţara să îşi ţină spaţiul aerian închis. „Există o euforie în Israel, dar trebuie să fim foarte precauţi”, a spus el.

Victoriile militare ale Israelului întârzie, de asemenea, câştigurile diplomatice care i-ar putea spori securitatea pe termen lung. Înainte de atacurile din 7 octombrie, Israelul era pe punctul de a ajunge la un acord de normalizare a relaţiilor cu Arabia Saudită, ceea ce ar fi realiniat peste noapte Orientul Mijlociu. Hamas şi-a direcţionat atacurile pentru a întrerupe acest acord, dar războiul continuu face imposibilă revenirea Arabiei Saudite la bord.

„Este plauzibil ca statele din Golf să spună că vor normaliza situaţia odată ce războiul se va încheia, deoarece Israelul este cea mai puternică ţară din regiune”, a declarat Daniel Shapiro, fost oficial superior al Pentagonului şi membru al Atlantic Council. „Dar rezervoarele de resentimente, fervoarea ideologică şi agresivitatea îşi vor găsi expresia în timp. Războiul din Gaza va avea o urmă lungă... Nu cred că Israelul se gândeşte că va transforma regiunea în Uniunea Europeană", punctează analistul.

O CALE DE IEŞIRE, CEA MAI DIFICILĂ PROVOCARE

Istoria Israelului este plină de realizări militare spectaculoase pe care ţara s-a străduit să le transforme în succese politice, spune Citrinowicz. Înaintarea rapidă a Israelului în Beirut în 1982 s-a transformat într-o mlaştină care a ţinut forţele acolo până în 2000. Victoria sa asupra armatelor arabe în 1967 a fost aproape urmată de înfrângere atunci când a fost surprins de aceşti inamici în 1973.  Principala provocare pentru Netanyahu, a spus el, va fi transformarea realizărilor tactice din Iran într-un succes strategic mai larg.

Iranul este slăbit, dar rămâne un adversar mare şi încăpăţânat. Oficialii israelieni şi Trump speră că acesta poate fi adus la masa negocierilor într-o stare slăbită, dar la fel de bine ar putea refuza.

Ţintele nucleare precum instalaţia de îmbogăţire Fordo sunt întărite, îngropate adânc şi greu de doborât din aer. Lovirea unor ţinte precum terminalele şi câmpuri petrolifere poate provoca suferinţe economice, dar nu are legătură cu obiectivele de război ale Israelului, atrage atenţia Citrinowicz.  Israelul se confruntă cu o campanie lungă fără o cale de ieşire clară, subliniază el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.