Jurnaliştii The Guardian au obţinut un raport al Uniunii Europene, care atrage atenţia asupra unor deficienţe grave cu privire la abilitatea serviciilor de securitate de a monitoriza ieşirile şi intrările unor posibili militanţi din Europa. Tocmai aceste deficienţe de securitate au permis teroriştilor de la Berlin, Paris şi Bruxelles să traverseze fără probleme graniţa externă a UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, raportul atrage atenţia că toate persoanele implicate în ultimii ani în atentate teroriste au traversat ”înainte de atacul propriu-zis” graniţa externă a Uniunii Europene. Inclusiv cetăţenii blocului comunitar vizaţi de mandate europene de arestare au reuşit să treacă fără probleme graniţa externă, întrucât nu există un sistem de verificare a cetăţenilor UE.

În acest moment, grănicerii europeni utilizează un sistem care nu permite nici măcar verificarea bazelor de date europene pentru date biometrice, precum amprente.

Acest raport a fost realizat de către o echipă de securitate a Comisiei Europene.

”Codul Schengen nu a permis o consultare sistematică a bazelor de date naţionale şi internaţionale, lăsând serviciile incapabile să ducă la capăt o serie de controale de bază, care ar fi însemnat evitarea vărsării de sânge”, se arată în documentul obţinut de The Guardian.

De asemenea, raportul atrage atenţia asupra modului în care teroriştii au traversat fără probleme graniţele interne în timp ce pregăteau atentatele sau chiar după atacurile teroriste din Paris şi Berlin.

”Există o întrebare dacă se pot face mai multe pentru a spori securitatea în zona Schengen. Asta ar putea să includă intensificarea controalelor poliţiei în anumite zone ale graniţelor interne şi de-a lungul principalelor rute de transport”.

Abdelhamid Abaaoud a reuşit în martie 2013 să călătorească în Siria şi să se întoarcă în Europa, deşi era vizat atât de un mandat european de arestare, cât şi de unul internaţional, iar ulterior a organizat atentatele sângeroase de la Paris.

Parlamentul European va dezbate miercuri capacitatea blocului comunitar de a asigura securitatea cetăţenilor UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.