O jurnalistă americană specializate în probleme de mediu, Tatiana Schlossberg, o nepoată a celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite, John F. Kennedy (JFK), a murit marţi la vârsta de 35 de ani de o leucemie, anunţă marţi familia, scrie presa americană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Moartea tinerei a fost anunţată de familie într-un mesaj publicat pe reţele de socializare de către Biblioteca şi Muzeul prezidenţiale John F. Kennedy din Boston.

”Frumoasa noastră Tatiana ne-a părăsit în această (marţi) dimineaţa. Ea va rămâne mereu în inimile noastre”, scriu rudele sale.

Tatiana Schlossberg era cel de-al doilea copil al lui Caroline Kennedy, fiica lui JFK, o fostă diplomată americană, şi a designerului şi artistului Edwin Schlossberg.

”Am o boală în fază terminală, iar toate amintirile mele vor fi pierdute pentru totdeauna”, scria ea în New Yorker la 22 noiembrie, dezvăluind că suferea de o leucemie mieloidă acută, cu o mutaţie rară, care cauzează un cancer de sânge şi al măduvei osoase.

”Când am fost diagnosticată cu o leucemie, primul meu gând a fost «nu se poate, nu mi se poate întâmpla mie, familiei mele»”, scria descendenta fostului preşedinte american.

Tatiana Schlossberg a povestit că acest cancer, cu o mutaţie rară, ”observat mai ales la pacienţi în vârstă”, i-a fost diagnosticat în mai 2024, pe când avea 34 de ani, imediat după ce a născut al doilea copil.

”Toţi medicii pe care i-am consultat m-au întrebat dacă am petrecut mult timp la Ground Zero (locul dostelor Turnuri Gemene World Trade Center), având în vedere frecvenţa cancerelor de sânge la salvatori. Eram la New York, la 11 septembrie (2001), în (clasa) a şasea, dar am vizitat locul abia ani mai târziu”, povestea ea

”La ultimul test clinic, medicul meu mi-a spus că poate mă va mai ţine în viaţă un an”, scria ea.

”Primul meu gând a fost că copiii mei, ale căror feţe îmi sunt întipărite pentru totdeauna în memorie, nu-şi vor aminti de mine”.

Ea l-a criticat în New Yorker pe vărul său, Robert F. Kennedy Jr., secretarul american al Sănătăţii, din cauza scepticismului acestuia faţă de vaccinuri şi unor tăieri bugerate în cercetarea împotriva cancerului.

Tatiana Schlossberg a lucrat la The New York Times (NYT) şi a scris la The Atlantic şi The Washington Post (WP).

Ea a publicat o carte, în 2009, despre impactul consumului asupra mediului, ”Inconspicuous Consumption: The Environmental Impact You Don't Know You Have”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.