Ţările NATO nu oferă Ucrainei "suficiente muniţii", iar acest lucru are "consecinţe în fiecare zi pe câmpul de luptă", a avertizat joi secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă susţinută cu ocazia prezentării raportului său anual pentru 2023, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ucrainenilor nu le lipseşte curajul, le lipsesc muniţiile", în timp ce statele membre ale Alianţei nu duc lipsă de capacităţi industriale, ci de "voinţa politică" necesară pentru "a lua decizii şi pentru a stabili priorităţi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina", a arătat secretarul general al NATO.

După mai mult de doi ani de război, armata ucraineană este în criză de efective şi solicită muniţii şi sisteme de apărare antiaeriană pentru a limita o armată rusă aflată în plină ofensivă.

"Aceasta este o provocare uriaşă şi unul dintre motivele pentru care ruşii au reuşit să facă unele progrese pe câmpul de luptă", a spus Jens Stoltenberg.

"Statele Unite, Canada şi Europa trebuie să facă mai mult şi avem nevoie de angajamente pe termen lung", a pledat cel care îi îndeamnă constant pe aliaţi să facă mai mult pentru Ucraina.

Temerile că Ucraina ar putea fi învinsă de Rusia din cauza lipsei de arme au crescut în ultimele săptămâni, după ce forţele ruse au făcut progrese pe câmpul de luptă. La sfârşitul lunii februarie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe aliaţii săi occidentali să livreze "la timp" ajutorul militar către ţara sa.

Un ajutor american în valoare de peste 60 de miliarde de euro este încă blocat în Congres din cauza reticenţei aleşilor republicani care îl susţin pe fostul preşedinte Donald Trump. Totuşi, marţi, Casa Albă a anunţat un pachet de 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro) pentru Ucraina. Pachetul include rachete antiaeriene, muniţii şi proiectile de artilerie. Miercuri, europenii au ajuns la un acord pentru a adăuga cinci miliarde de euro la un fond de ajutor militar pentru Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.