Talibanii au anunţat marţi formarea unui Guvern ”interimar”, care urmează să fie condus de către fondatori ai mişcării talibane şi în care pe numele ministrului de Interne există un mandat de căutare emis de către poliţia federală americană (FBI), şi au declarat Afganistanul ”emirat islamic”, relatează BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest Executiv urmează să fie condus de către mollahul Mohammad Hassan Akhund, iar mollahul Abdul Ghani Baradar, un cofondator al mişcării, urmează să fie vicepremier, a anunţat un purtător de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid.

”Ştim că oamenii din ţara noastră aşteaptă un nou Guvern”, a declarat el.

Talibanii au preluat controlul asupra ţării la 15 august.

Anunţarea acestui Cabinet interimar este un pas important în vederea formării unui guvern taliban.

Noul ministru taliban de Interne, Sarajuddin Haqqani, este liderul grupării teroriste Haqqani, afiliată talibanilor şi care a comis unele dintre cele mai sângeroase atentate în timpul războiului din ultimii 20 de ani.

Reţeaua Haqqani a fost desemnată drept organizaţie teroristă de către Statele Unite.

Mollahul Yaqoob a fost desemnat ministru al Apărării, Amir Khan Muttaqi în funcţia de ministru de Externe, iar mollahul Abdul Salam Hanafi drept primvicepremier.

Yaqoob este fiul fondatorului miţcării talibane, defuntul lider suprem, mollahul Omar.

Întrebat de către Secunder Kermani de la BBC de ce nu fac parte şi femei din Guvernul interimar, Ahmadullah Wasiq de la Co9misia Culturală a talibanilor a declarat că alcătuirea Guvernul nu a fost finalizată.

Talibanii aduc astfel un omagiu vechii gărzi a mişcării, numind în posturile importante figuri care au dominat cei 20 de ani de război împotriva coaliţiei conduse de către Statelor Unite şi fostului Guvern afgan, relatează The Associated Press.

Premierul interimar Mullah Hasan Akhund a condus fostul Guvern taliban, în ultimii ani, înainte să fie înlăturat, în 2001.

Vicepremierul său Abdul Ghani Baradar a coordonat negocierile cu Statele Unite şi a semnat Acordul de la Doha cu Dobald Trump privind retragerea trupelor străine din Afganistan.

Potriivt AP,, din acest Cabinet fac parte numai talibani, în pofida solicitării comunităţii internaţionale ca din el să facă parte şi non-talibani.

Zabihullah Mujahid nu a precizat cât de lung va fi mandatul acestui Guvern interimar şi care va fi catalizatorul unei schimbări.

Până în prezent, talibanii nu au lăsat să se înţeleagă că ar urma să concoace alegeri.

Anunţarea acestui Guern are loc la câteva ore după ce talibani au tras focuri de armă în aer pentru a dispersa manifestanţi şi au arestat mai mulţi jurnalişti. Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, ei au intervenit brutal împotriva unor manifestaţii în capitală.

Manifestanţi s-au adunat la sediul Ambasadei Pakistanului, pentru a acuza Islamabadul de faptul că i-au ajutat pe talibani în asaltul asupra provinciei Panjshir.

Talibanii au anunţat luni că au cucerit această provincie - ultima asupra căreia nu deţineau controlul -, în urma unei campanii fulger, luna trecută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.