O întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi mai mulţi ”lideri europeni” urmează să aibă loc joi la Paris, declară luni o sursă politică AFP, în contextul în care eforturi ale Statelor Unite de a pune capăt invaziei Ucrainei par blocate, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este prevăzută o întâlnire” în vederea discutării unor garanţii de securitate ale Ucrainei ”şi în vederea avansării diplomaţiei, pentru că ruşii sunt pe cale să scape din nou”, declară AFP sub protecţia anonimatului această sursă.

O participare a preşedintelui american Donald Trump la acest summit la Paris ”nu este prevăzută pentru moment”, precizează această sursă.

Eforturi diplomatice în vederea unei soluţionări a Războiului din Ucraina s-au accelerat în ultimele săptămâni, sub egida lui Donald Trump, care s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin în Alaska, de Sf maria.

Însă acest summit nu a avut, pentru moment, niciun rezultat concret.

Ucraina acuză Rusia de faptul că trage de timp şi că se face că vrea să negocieze, cu scopul de a pregăti noi atacuri.

Armata rusă controlează în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei şi se află în avantaj pe front.

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, cel mai grav conflcit armat din Europa după al Doilea Război Mondial, soldat cu zeci de mii de morţi în ambele ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.