Statele Unite şi Marea Britanie au sancţionat vineri opt cetăţeni bulgari pentru presupuse fapte de corupţie, punându-l pe listă inclusiv pe cel mai bogat om al ţării şi pe un fost ministru, cărora li se reproşează că au profitat fraudulos de pe urma unor afaceri ce implicau singura centrală nucleară din Bulgaria şi firme energetice ruseşti, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Washingtonul a sancţionat cinci foşti oficiali bulgari şi cinci entităţi controlate de doi dintre ei. Londra a interzis intrarea în Marea Britanie şi a impus îngheţarea activelor altor trei bulgari - toţi sancţionaţi deja de SUA în 2021 - între care Vasil Bojkov, cel mai bogat om din ţară. Măsurile americane îngheaţă orice proprietate şi interese pe care cei cinci foşti oficiali şi cele cinci entităţi le au în Statele Unite.

Acţiunile coordonate au avut ca scop contracararea "corupţiei sistemice (...), care a dus la câştiguri personale ilicite, a subminat instituţiile democratice ale ţării şi a perpetuat dependenţa nocivă de sursele de energie ruseşti", a precizat Trezoreria americană într-un comunicat.

Printre cei sancţionaţi se numără Rumen Ovcearov, fost ministru al energiei şi deputat, care "s-a implicat în mod repetat în afaceri în domeniul energiei" cu firme energetice ruseşti, acceptând mită în schimbul unor contracte la preţ fix pentru gaz rusesc, combustibil nuclear şi sprijin pentru Centrala Nucleară Kozlodui (KNPP), singura instalaţie nucleară din Bulgaria, se arată în comunicat.

Ovcearov a refuzat să comenteze, potrivit Reuters.

Comunicatul american mai spune că el şi un alt fost ministru al energiei, Aleksandar Nikolov, au coordonat contracte de cumpărare de energie de la KNPP, energie care apoi era revândută companiei naţionale de electricitate, deşi compania avea un contract de achiziţie încheiat direct cu centrala nucleară.

Nikolov a declarat că nu ştie de ce a fost sancţionat.

De asemenea, Washingtonul l-a vizat pe Nikolai Malinov, fost membru al Parlamentului, pentru că ar fi mituit un judecător ca să-i permită să călătorească în Rusia pentru a primi un premiu din partea preşedintelui Vladimir Putin. Malinov a avut interdicţie de a părăsi Bulgaria în urma arestării sale în 2019 pentru acuzaţii de spionaj, se arată în comunicat.

"Mă simt flatat. Dacă Trezoreria americană latră împotriva mea înseamnă că mă îndrept în direcţia bună", a comentat sarcastic Malinov.

Trezoreria a precizat că Vladislav Goranov, fost deputat şi ministru de finanţe, a fost sancţionat pentru o schemă prin care zeci de milioane de euro au fost date mită unor oficiali bulgari în schimbul unei legislaţii care favoriza industria jocurilor de noroc.

Goranov a declarat că nu este la curent cu acuzaţiile.

Pe lângă Bojkov, care este fugar, Marea Britanie i-a vizat pe fostul deputat Delian Peevski şi pe fostul oficial din domeniul securităţii naţionale Ilko Jeliazkov, fost membru al consiliului de administraţie al celei mai mari companii energetice de stat din ţară, pentru că ar fi folosit în mod abuziv fonduri de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.