UPDATE - Trump confirmă că s-a ajuns la o înţelegere cu Iranul şi anunţă că blocada navală a SUA va înceta / Iranul proclamă „victorii importante” / Acordul va fi semnat vineri în Elveţia. Vance va participa din partea SUA, posibil şi Trump

UPDATE - Trump confirmă că s-a ajuns la o înţelegere cu Iranul şi anunţă că blocada navală a SUA va înceta / Iranul proclamă „victorii importante” / Acordul va fi semnat vineri în Elveţia. Vance va participa din partea SUA, posibil şi Trump

Preşedintele Donald Trump a anunţat că s-a ajuns la o înţelegere cu Iranul şi că SUA vor înceta blocada navală asupra ţării, marcând cea mai importantă evoluţie de până acum în cadrul negocierilor care au durat luni de zile, informează CNN.

„Înţelegerea cu Republica Islamică Iran este acum finalizată. Felicitări tuturor!”, a declarat Trump într-o postare pe Truth Social.

Detaliile acordului nu au fost făcute publice imediat.

Pakistanul anunţase acest progres cu câteva momente mai devreme.

CITEȘTE ȘI Prim-ministrul pakistanez afirmă că s-a ajuns la un „acord de pace” între SUA şi Iran. Ceremonia de semnare va avea loc pe 19 iunie

Preşedintele american a precizat că autorizează ridicarea imediată a blocadei navale a SUA. „Nave ale lumii, porniţi motoarele. Lăsaţi petrolul să curgă!”, a îndemnat el, în ziua în care împlineşte 80 de ani.

„Prin prezenta, autorizez pe deplin deschiderea fără restricţii a Strâmtorii Ormuz şi, simultan, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite”, a scris Trump.

Anunţul lui Trump a venit după ce acesta şi-a exprimat în repetate rânduri, pe parcursul zilei, încrederea că un acord va fi perfectat duminică.

Ulterior a venit confirmarea şi din partea Iranului, prin vocea viceministrului de externe. Kazem Gharibabadi a declarat în noaptea de duminică spre luni, la televiziunea iraniană de stat, că înţelegerea la care s-a ajuns cu Statele Unite „pune capăt imediat războiului” şi a proclamat că Iranul a obţinut „mari victorii” în acest război.

CITEȘTE ȘI Iranul afirmă că acordul cu Statele Unite „pune capăt imediat războiului” şi subliniază că a „obţinut victorii importante”

SEMNAREA OFICIALĂ, VINERI, ÎN ELVEŢIA

Statele Unite şi Iranul  vor organiza vineri, în Elveţia, o ceremonie oficială de semnare, a declarat luni dimineaţă pe reţelele sociale premierul pakistanez Shehbaz Sharif.

Vicepreşedintele american JD Vance a declarat duminică pentru Fox News că intenţionează să participe la semnarea acordului încheiat cu Iranul, care va avea loc peste câteva zile în Elveţia, şi a adăugat că prezenţa lui Donald Trump este, de asemenea, „posibilă“.

„Intenţionez să fiu prezent, dar este posibil ca preşedintele însuşi să fie prezent”, a declarat el pentru postul de televiziune.

Trump se află în Europa, cel puţin până miercuri, fiind invitat la summitul G7 din Franţa.

Termenii exacţi ai acordului nu au fost anunţaţi imediat. Sharif a spus că pactul prevede „încetarea imediată şi permanentă a operaţiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”.

Mai multe surse au declarat anterior pentru Reuters că proiectul de acord va redeschide Strâmtoarea Ormuz, va pune capăt blocadei americane asupra porturilor iraniene şi va prelungi armistiţiul, lăsând însă problema programului nuclear al Iranului să fie abordată în cadrul unei perioade de 60 de zile de discuţii suplimentare.

CÂND SE DESCHIDE ORMUZ?

În postarea sa de pe reţelele sociale, Trump a spus că strâmtoarea va fi deschisă „fără taxă” şi că blocada navală americană se va încheia, de asemenea.

Într-o postare ulterioară, şeful Casei Albe precizează că Strâmtoarea Ormuz se va deschide după ce va fi semnat memorandumul şi după ce va fi efectuată deminarea. „Odată cu deschiderea strâmtorii, în urma semnării acordului de vineri, pentru a fi dezamorsate minele, petrolul va curge din nou în ambele direcţii, spre beneficiul regiunii şi al întregii lumi!”, a scris Donald Trump, fără a rata ocazia de a-şi face şi un laudatio: „Acest acord extraordinar va aduce pace şi securitate întregii regiuni. Mulţi preşedinţi au încercat să încheie pacea cu Iranul, dar toţi au eşuat înaintea mea. Liderii din regiune au găsit, pentru prima dată, un preşedinte care îi poate ajuta să obţină o pace adevărată”.

UN ACORD CU EMOŢII

Părţile au ajuns la un acord în ciuda unui atac israelian asupra Libanului, duminică, ceea ce a atras critici atât din partea Iranului, cât şi a preşedintelui american Donald Trump.

Duminică dimineaţă, negociatorul iranian Mohammad Bagher Ghalibaf a declarat într-o postare pe X că ultimul atac al Israelului asupra suburbiilor sudice ale Beirutului, despre care Israelul a afirmat că a vizat militanţii Hezbollah susţinuţi de Iran, a demonstrat că Statele Unite nu au „voinţa şi capacitatea de a-şi îndeplini angajamentele”.

Ministerul de Externe al Iranului a declarat că Teheranul consideră Statele Unite responsabile pentru atac. Iranul a avertizat că va da un „răspuns puternic”, iar comandamentul militar al ţării a declarat că „degetul (este) pe trăgaci”, gata să tragă în „inima inamicului”.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Israelul loveşte din nou Beirutul după ce Hezbollah a lansat tiruri peste graniţă. Atacul s-a soldat cu trei morţi. Semnarea acordului SUA-Iran ar putea fi pusă în pericol

Într-o postare pe platforma sa Truth Social, duminică, Trump a spus: „Atacul de azi dimineaţă asupra Beirutului nu ar fi trebuit să aibă loc, mai ales într-o zi specială, când suntem atât de aproape de un acord de pace cu Iranul”.

CITEȘTE ȘI Trump pentru Axios: Netanyahu „nu are pic de judecată”, dar acordul cu Iranul rămâne în continuare posibil şi va fi semnat „peste câteva ore”

Israelul a declarat că nu este parte la acordul planificat între SUA şi Iran. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avut opinii diferite faţă de Trump cu privire la cererile americane ca Israelul să-şi limiteze acţiunile militare în Liban pentru a permite Statelor Unite să ajungă la un acord cu Iranul.

Conflictul dintre Israel şi Hezbollah, mişcare din Liban susţinută de Iran, a fost reaprins odată cu începerea războiului SUA-Israel împotriva Iranului, în februarie.

Un oficial iranian de rang înalt a declarat anterior pentru Reuters că, în conformitate cu termenii proiectului de acord, Statele Unite ar fi de acord să deblocheze 25 de miliarde de dolari din activele iraniene îngheţate, în timp ce Iranul ar fi de acord să nu producă sau să achiziţioneze arme nucleare. Oficialul a spus că Iranul a fost de acord să menţină statu-quo-ul nuclear, inclusiv să nu îmbogăţească uraniu şi să nu extindă instalaţiile nucleare până la încheierea unui acord final.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră