Statele Unite şi Filipine au lansat marţi cele mai ample exerciţii de luptă din ultimele decenii în apele din Marea Chinei de Sud, o mişcare de natură să inflameze Beijingul, care tocmai şi-a încheiat în exerciţiile de intimidare a Taipeiului păstrându-şi însă în zonă avioane şi nave de luptă, relatează Reuters şi Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Peste 17.000 de soldaţi filipinezi şi americani au început marţi cele mai mari exerciţii militare comune din istoria lor, în timp ce legăturile dintre cei doi vechi aliaţi se consolidează din cauza îngrijorărilor comune legate de încercările Chinei de a se impune în regiunea Asia-Pacific.

Exerciţiile anuale extinse subliniază îmbunătăţirea legăturilor bilaterale în domeniul apărării sub conducerea preşedintelui filipinez Ferdinand Marcos Jr. după ce predecesorul său, controversatul Rodrigo Duterte, redusese cooperarea cu SUA urmărind legături mai strânse cu Beijingul.

În februarie, Marcos a acordat Washingtonului acces sporit la bazele militare ale ţării sale, iar miniştrii apărării şi de externe ai celor două ţări urmează să se întâlnească pentru prima dată după şapte ani la Washington, în această săptămână.

În orice caz, tot pentru prima dată, Filipine şi Statele Unite vor organiza exerciţii cu muniţie reală pe mare, care vor dura trei săptămâni. Manevrele comune au fost denumite "Balikatan", care înseamnă "umăr la umăr".

"Punctul culminant va fi exerciţiul combinat de tragere cu muniţie reală pe litoral, care are ca scop repetarea tehnicilor şi procedurilor tactice şi a procedurilor comune şi combinate pentru a executa lovituri maritime", a declarat generalul-maior Marvin Licudine, şeful filipinez al exerciţiului, într-un discurs la ceremonia de deschidere.

O NAVĂ VA FI SCUFUNDATĂ ÎN TIMPUL EXERCIŢIILOR

Exerciţiile, care se vor desfăşura în diferite părţi ale ţării, vor include, de asemenea, antrenamente pentru operaţiuni amfibii, operaţiuni de aviaţie, apărare cibernetică, operaţiuni urbane, antiterorism şi ajutor umanitar şi în caz de dezastre.

Este de aşteptat ca preşedintele Marcos să asiste la exerciţiile de pe mare cu muniţie reală, care vor implica scufundarea unei vechi nave a marinei filipineze, potrivit unui oficial militar filipinez.

Este vorba de o navă-ţintă de 61 de metri, care va fi scufundată în teritoriul filipinez. "O vom lovi cu toate sistemele de armament pe care le avem, atât terestre, cât şi navale şi aeriene", a declarat un purtător de cuvânt filipinez.

Navele de război americane, avioanele de vânătoare, precum şi rachetele Patriot, lansatoarele de rachete Himars şi rachetele antitanc Javelin vor fi prezente la exerciţii, potrivit oficialilor militari americani şi filipinezi.

Generalul-maior Eric Austin, directorul interimar al exerciţiilor SUA, a declarat că manevrele Balikatan vor da siguranţa că cei doi parteneri sunt  "pregătiţi să răspundă împreună la provocările lumii reale".

"Nu provocăm pe nimeni prin simpla desfăşurare a exerciţiilor", a declarat colonelul Michael Logico, un purtător de cuvânt filipinez pentru exerciţiile Balikatan, înainte de începerea manevrelor. "Aceasta este de fapt o formă de descurajare", a spus Logico. "Descurajarea este atunci când descurajăm alte părţi să ne invadeze", a subliniat el.

Administraţia Biden a consolidat un arc de alianţe în regiunea indo-pacifică pentru a contracara China, inclusiv într-o posibilă confruntare privind Taiwanul.

REACŢIA CHINEI ŞI ROLUL EI ÎN ECUAŢIA EXERCIŢIILOR AMERICANE

Luni, Ministerul de Externe al Chinei a criticat exerciţiile comune, afirmând că acestea "nu trebuie să interfereze în disputele din Marea Chinei de Sud şi cu atât mai puţin să afecteze suveranitatea teritorială, drepturile şi interesele maritime şi interesele de securitate ale Chinei".

Exerciţiile comune americano-filipineze sunt programate de mult timp, dar încep chiar a doua zi după ce China a încheiat trei zile de jocuri de război în jurul Taiwanului, care au inclus lovituri de precizie şi blocarea insulei, ca reacţie la faptul că preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen s-a întâlnit cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, în Los Angeles.

Beijingul consideră Taiwanul ca fiind propriul său teritoriu, în timp ce insula guvernată democratic respinge pretenţiile sale de reunificare.

Locul de desfăşurare a manevrelor americano-filipineze, cu faţa spre Marea Chinei de Sud şi peste apele Strâmtorii Taiwan, alarmează probabil China, dar oficialii militari filipinezi spun că manevrele au ca scop consolidarea apărării de coastă a ţării şi nu vizează o ţară anume.

Washingtonul şi Beijingul se află pe un curs de coliziune în ceea ce priveşte disputele teritoriale de lungă durată care implică China, Filipine şi alte patru guverne.

Luni, Flota a 7-a a SUA a desfăşurat distrugătorul de rachete ghidate USS Milius la mai puţin de 12 mile marine de Reciful Mischief, un teritoriu de corali revendicat de Manila, pe care China l-a confiscat la mijlocul anilor 1990 şi l-a transformat într-una dintre cele şapte baze insulare protejate de rachete din arhipelagul Spratlys din Marea Chinei de Sud, care face obiectul unor dispute aprinse.

Armata americană întreprinde de ani de zile astfel de operaţiuni de "libertate de navigaţie" pentru a contesta pretenţiile teritoriale expansive ale Chinei în această zonă maritimă aglomerată.

CHINA PĂSTREAZĂ NAVE ŞI AVIOANE ÎN PREAJMA TAIWANULUI

Pe de altă parte, avioanele de război şi navele marinei chineze se află încă în apele din jurul Taiwanului, a declarat marţi Ministerul Apărării din Taiwan, după încheierea celor trei zile de manevre ale Beijingului, iar preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a criticat China pentru comportamentul său "iresponsabil".

Deşi China a declarat luni seară că exerciţiile s-au încheiat, Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că a reperat nouă nave chineze şi 26 de aeronave, inclusiv avioane de luptă J-16 şi Su-30, care efectuau patrulări de pregătire pentru luptă în jurul insulei marţi dimineaţa târziu (ora locală).

China a simulat atacuri de precizie şi blocade ale Taiwanului în timpul exerciţiilor sale de trei zile, trimiţând în aer zeci de avioane de luptă şi bombardiere. Ministerul Apărării din Taiwan a declarat că luni 91 de avioane militare chineze au zburat în misiuni în jurul insulei, ceea ce ar fi un record. Ministerul Apărării din Taiwan a publicat şi o hartă care arată că luni, avioanele chinezeşti au traversat linia mediană a Strâmtorii Taiwan, care în mod normal serveşte drept barieră neoficială.

Exerciţiile Chinei au provocat îngrijorare şi în Japonia, mai ales că insulele sale sudice se află aproape de Taiwan şi ar putea fi prinse într-un conflict.

Insula japoneză Okinawa găzduieşte o importantă bază a forţelor aeriene americane, iar în august anul trecut, când China a organizat jocuri de război pentru a protesta faţă de vizita la Taipei a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor a SUA de la acea vreme, Nancy Pelosi, rachete chinezeşti au aterizat în zona economică exclusivă a Japoniei.

Cu toate acestea, viaţa în Taiwan a continuat în mod normal, în ciuda tensiunilor, fără semne de panică sau perturbări, iar zborurile civile în jurul insulei, inclusiv deasupra strâmtorii Taiwan, au fost, de asemenea, neîntrerupte.

Atât partidul de guvernământ din Taiwan, cât şi cel de opoziţie, într-o rară demonstraţie de unitate, au emis o declaraţie comună din partea grupurilor lor parlamentare prin care au condamnat exerciţiile. "Poporul şi guvernul din Taiwan au dreptul de a realiza schimburi normale cu alte ţări şi de a contribui la comunitatea internaţională prin participarea internaţională", se arată în declaraţie. "Autorităţile chineze nu au dreptul de a obstrucţiona şi nu pot schimba voinţa puternică a poporului taiwanez de a ieşi în lume", se arată în declaraţia comună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.