Statele Unite şi China anunţă luni, într-un comunicat comun, suspendarea - începând de miercuri, pe o perioadă de 90 de zile - a unei părţi a taxelor vamale punitive impuse în ultimele săptămâni, relatează AFP.
”Recunoscând importanţa relaţiilor lor economice şi comerciale bilaterale pentru ambele ţări şi economia mondială” şi ”importanţa unei relaţii economice şi comerciale durabile, pe termen lung şi reciproc avantajoase”, cele două ţări au luat măsuri care urmează să intre în vigoare ”până la 14 mai”, se arată în comunicat.
Această suspendare a fost primită pozitiv de pieţe.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Imediat după anunţ, luni, Bursa de la Hong King a crescut cu peste 3%, dar pieţele europene, iar preţul petrolului - atât Brent cât şi WTI - au crescut cu 2%.
Un ”mecanism” urmează să fie creat pentru a ”continua negocierile cu privire la relaţiile economice şi comerciale” chunezo-americane, se arată în comunicat.
”Reprezentantul părţii chineze la aceste negocieri va fi He Lifeng, vicepremierul însărcinat cu Consiliul Afacerilor de Stat, iar reprezentanţii părţii americane vor fi Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, şi Jamieson Greer, Reprezentantul american al Comerţului (USTR)”, se arată în comunicat.
Statele Unite şi China şi-au multiplicat creşterea texelor după ce America a impus noi taxe vamale importurilor din China începând de la 2 aprilie.
Taxele vamale americane impuse produselor chinezeşti atingeau recent 145%, iar administraţia Trump a impus măsuri sectoriale suplimentare.
China a ripostat rapid şi a crescut, la rândul său, taxele vamale impuse importurilor de produse americane la 125%.
În ultimele zile a apărut o ”încălzire” a relaţiilor celor două puteri, care a dechis calea unei scăderi a taxelor vamale.
Donald Trump anunţa pe reţeaua sa Truth Social că ”80% (...) pare să fie nivelul bun”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.