Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a anihilat o bandă prolifică de hackeri care practica atacuri de tip ransomware, numită Hive, iar pentru a-i întrerupe operaţiunile şi a salva victimele, hackerii guvernamentali i-au atacat informatic pe hackerii răufăcători, relatează Reuters. La acţiunea de distrugere a reţelei au contribuit autorităţi din mai multe ţări, inclusiv din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE. Potrivit comunicatului publicat de Departamentul american al Justiţiei, operţiunea de anihilare a reţelei, care a presupus eforturi de câteva luni, a implicat autorităţi din mai multe ţări, inclusiv din România, prin DIICOT.

ŞTIREA INIŢIALĂ: 

Într-un anunţ comun al procurorului general al SUA, Merrick Garland, al directorului FBI, Christopher Wray, şi al adjunctului procurorului general al SUA, Lisa Monaco, oficialii spun că hackerii guvernamentali au pătruns în reţeaua Hive şi au pus banda sub supraveghere, obţinând pe ascuns cheile digitale pe care grupul le folosea pentru a debloca datele victimelor.

"Folosind mijloace legale, am spart reţeaua hackerilor şi am răsturnat situaţia împotriva Hive", a declarat Lisa Monaco.



Primul indiciu despre această luptă virtuală între hackerii buni şi răi a fost dezvăluit joi dimineaţă, când site-ul web al Hive a fost înlocuit cu un mesaj intermitent care spunea "Biroul Federal de Investigaţii a confiscat acest site ca parte a acţiunii coordonate de aplicare a legii întreprinse împotriva Hive Ransomware".

Hive a fost una dintre cele mai prolifice bande dintr-o gamă largă de grupuri de infractori cibernetici care extorchează companiile internaţionale prin criptarea datelor lor cerând în schimb plăţi masive în criptomonede.

Într-o alertă distribuită în noiembrie, FBI declara că peste 1.300 de companii din întreaga lume au căzut victime infractorilor cibernetici de la Hive, care au obţinut astfel aproximativ 100 de milioane de dolari din răscumpărări.

În declaraţia prin care anunţă, joi, eliminarea Hive, FBI precizează că între timp numărul organizaţiilor vizate a crescut la 1.500 şi spune că piratarea reţelei Hive a contracarat plăţi de răscumpărare în valoare de aproximativ 130 de milioane de dolari.

Cercetătorul canadian Brett Callow, de la compania de securitate cibernetică Emsisoft, spune că Hive a fost responsabilă pentru cel puţin 11 incidente ce au implicat anul trecut organizaţii guvernamentale americane, şcoli şi furnizori de servicii medicale. "Hive este unul dintre cele mai active grupuri din zonă, dacă nu chiar cel mai activ", a declarat acesta într-un e-mail pentru Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.