O navă de război americană, USS Boxer, a distrus joi o dronă iraniană aflată în zbor, care ameninţa nava amfibie de asalt şi care se afla la doar aproximativ 900 de metri de aceasta, a anunţat Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statele Unite au doborât drona iraniană deasupra Strâmtorii Ormuz, pentru că aceasta se apropia în mod periculos de nava americană, a subliniat Trump.

Potrivit preşedintelui american, drona iraniană s-a apropiat la mai puţin de 1.000 de metri de USS Boxer, care a întreprins ”o acţiune defensivă”.

”Drona a fost distrusă”, a anunţat şeful statului american.

Preşedintele american a îndemnat celelalte ţări ”să condamne Iranul” şi să-şi apere propriile nave.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, a confirmat incidentul, la rândul său, într-un comunicat.

Incidentul a avut loc către ora locală 10.00, în timp ce USS Boxer se pregătea să pătrundă în Strâmtoarea Ormuz, a precizat Pentagonul.

Iranul a doborât, la 20 iunie, un avion american de spionaj fără pilot (dronă) de tip QR-4 Global Hawk, acuzând că acesta se afla în spaţil său aerian.

Donald Trump anunţa două zile mai târziu că a anulat în ultimul moment atacuri aeriene vizând Iranul, pentru a evita un sângeros bilanţ uman, menţinându-şi totdată ameninţările cu privire la represalii contra Iranului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.