Statele Unite consideră că tentativa de ”invazie pe mare” a Venezuelei denunţată de Caracas ar face parte dintr-o ”campanie de dezinformare majoră” a preşedintelui Nicolas Maduro, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Facem eforturi să aflăm mai multe, inclusiv cu privire la activităţile a doi cetăţeni americani”, a căror arestare a fost anunţată de către autorităţile venezuelene, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american.

Preşedintele american Donald Trump a negat orice implicare.

”Tocmai am fost informat” , a declarat el în grădina Casei Albe. ”Asta nu are nimic a face cu Guvernul nostru”, a dat el asigurări.

Cincisprezece persoane au fost arestate de autorităţile de la Caracas.

Nicolas Maduro, căruia Statele Unite nu-i recunosc legitimitatea, i-a prezentat luni pe cei doi americani arestaţi ca fiind ”membri ai securităţii” lui Donald Trump. El a agitat paşapoartele celor doi suspecţi, identificaţi ca fiind Luke Denman, în vârstă de 34 ani, şi Airan Berry, în vârstă de 41 de ani.

Parchetul venezuelean l-a acuzat tot luni pe opozantul Juan Guaido - pare Statele Unite şi alte peste 50 de ţări îl consideră preşedintele interimar al ţării - de recrutare de ”mercenari”.

Parchetul îl acuză de faptul că a folosit fonduri ale acestei ţări petroliere blocate de sancţiuni americane cu scopul de a urzi o tentativă de ”invazie” maritimă.

Procuratura a difuzat de asemenea o înregistrare video în care un fost militar american, Jordan Goudreau, care a înfiinţat o societate privată de securitate intitulată Silvercorp USA, evocă o operaţiune în curs împotriva lui Nicolas Maduro.

”Există o campanie de dezinformare majoră a regimului Maduro, ceea ce face dificilă desosebirea faptelor de propagandă”, a comentat diplomaţia americană, precizţnd că încearcă să facă totodată lumină cu privire la faptele lui Jordan Goudreau.

”Vom studia, de asemenea, îndeaproape rolulu regimului Maduro în această melodramă şi a foarte importantului aparat de informaţii cubanez în Venezuela”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

”Maduro şi complicii săi sunt cunoscuţi prin minciunile şi manipulările lor”, a declarat el şi a îndemnat ”să nu se ia în serios” acuzaţiile autorităţilor venezuelene.

Washingtonul consideră că ”ceea ce este sigur” este faptul că autorităţile de la Caracas ”folosesc acest eveniment pentru a justifica o reprimare sporită”.

Departamentul de Stat notează că ”aceste evenimente” intervin la puţin timp după un ”masacru al unor deţinuţi” într-o revoltă soldată cu 47 de morţi şi 75 de răniţi într-o închisoare în vestul Venezuelei.

Această presupusă tentatovă de ”invazie” are loc la un an de la apelul la revoltă adresat armatei de Juan Guaido. La 30 aprilie 2019, el a îndemnat în zadar cazărmile la rebeliune împotriva ”uzurpatorului” Nicola Maduro.

Însă Maduro este susţinut în continuare de armată, o piesă centrală a sistemului politic venezuelean, dar şi de China, Rusia şi Cuba.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.