Statele Unite au cerut clarificări cu privire la comentariile premierului Benjamin Netanyahu, făcute sâmbătă, potrivit cărora Israelul va deţine responsabilitatea securităţii în Fâşia Gaza, pentru o perioadă nedeterminată, după ce se va încehia războiul împotriva grupării teroriste Hamas, relatează The Times of Israel.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Solicitarea de clarificări a fost anunţată pentru prima dată de postul public de televiziune Kan, iar un oficial american a confirmat informaţia pentru The Times of Israel.

Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă seara şi transmisă în direct la televiziune, Netanyahu a spus că Israelul se opune revenirii Autorităţii Palestiniene în Gaza după război - deşi se pare că acesta este un obiectiv urmărit de Washington. Netanyahu a argumentat că Autoritatea Palestiniană este o entitate ce insuflă copiilor ideea de a elimina Israelul, susţine terorismul şi nu a condamnat masacrele din 7 octombrie ale Hamas, care au declanşat războiul în curs.

Vineri, Netanyahu a declarat că armata israeliană va rămâne să controleze Fâşia Gaza după încheierea războiului actual şi nu se va baza pe forţele internaţionale pentru a supraveghea securitatea de-a lungul frontierei.

De asemenea, săptămâna trecută Netanyahu a declarat pentru ABC News că Israelul va avea "responsabilitatea generală de securitate" asupra Fâşiei Gaza "pentru o perioadă nedeterminată" după încheierea războiului împotriva Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.