Statele Unite au acuzat, marţi, China de ”încălcarea flagrantă” a obligaţiei de a impune sancţiuni internaţionale Coreii de Nord şi au oferit recompense de până la 5 milioane de dolari pentru informaţii legate de nrespectarea sancţiunilor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Subsecretarul adjunct pentru Coreea de Nord, Alex Wong, a acuzat China că încearcă să anuleze regimul sancţiunilor impus de Naţiunile Unite, care au rolul să determine Coreea de Nor să renunţe la armele nucleare. El a avertizat cu impunerea de noi sancţiuni unor persoane şi entităţi din China.

Wong a spus că China a continuat să găzduiască cel puţin 20.000 de muncitori nord-coreeni, încălcând interdicţiile Naţiunilor Unite, şi că în ultimul an Statele Unite au observat nave care transportau cărbune şi alte bunuri sancţionate din Coreea de Nord în China, în 555 de ocazii separate.

”În niciuna dintre aceste ocazii autorităţile chineze nu au intervenit pentru a opri aceste importuri ilicite”, a declarat Wong Centrului pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Washington.

Acesta a mai spus că China găzduieşte cel puţin două duzini de reprezentanţi nord-coreeni care au legătură cu programele de armament ale Phenianului sau cu bănci, în timp ce firme chineze au continuat să facă afaceri cu entităţi sancţionate de Naţiunile Unite, care au roluri majore în programele respective.

China afirmă că respectă sancţiunile Naţiunilor Unite împotriva Coreii de Nord, dar şi-a exprimat speranţa, alături de Rusia, că relaxarea sancţiunilor ar putea contribui la deblocarea negocierilor dintre Phenian şi Washinton în domeniul nuclear.

Wong a spus că Departamentul de Stat lansează un site unde oamenii pot oferi informaţii despre încălcarea sancţiunilor împotriva Coreii de Nord, în schimbul a până la 5 milioane de dolari.

Acesta a avertizat că vor fi aplicate noi sancţiuni pentru cei care nu respectă embargoul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.