O sculptură de 14 tone reprezentând o sirenă ar putea fi îndepărtată din Fort Dragør, de lângă Copenhaga. Considerată prea vulgară de criticii săi, aceasta a dat naştere unor controverse în rândul danezilor cu privire la reprezentarea corpului feminin în spaţiul public, relatează The Guardian.
Măsoară 4 metri pe 6, cântăreşte 14 tone şi divizează Danemarca. Marea Sirenă de la fortul Dragør, de lângă Copenhaga, a generat o dezbatere aprinsă cu privire la reprezentarea corpului feminin în spaţiul public. Agenţia daneză pentru palate şi cultură a ordonat retragerea sa, oficial pentru că sculptura nu corespunde patrimoniului cultural al sitului. Neoficial, motivul este că formele sale generoase şi sânii opulenţi deranjează.
Criticul de artă Mathias Kryger, de la ziarul Politiken, a calificat-o drept „urâtă şi pornografică”.
Sørine Gotfredsen este de aceeaşi părere. Jurnalistă şi preot, ea scrie în cotidianul danez Berlingske: „Ridicarea unei statui care reprezintă visul înfierbântat al unui bărbat despre cum ar trebui să arate o femeie este puţin probabil să favorizeze acceptarea propriului corp de către multe femei”. Ea adaugă: „Este cu adevărat reconfortant că mulţi consideră statuia vulgară, lipsită de poezie şi nedorită, deoarece suntem sufocaţi de corpuri impunătoare în spaţiul public”.
În faţa controverselor stârnite, Peter Bech, autorul acestei opere, ripostează. Pentru el, criticile sunt nefondate: sânii sirenei sale sunt pur şi simplu „de o dimensiune proporţională” cu scara statuii.
Cu toate acestea, unele voci se ridică în apărarea Marii Sirene. Aminata Corr Thrane, redactor-şef al secţiunii de dezbateri din Berlingske, denunţă o formă de stigmatizare corporală. „Sânii goi ai femeilor trebuie să aibă o formă şi o dimensiune academică specifică pentru a putea apărea în public?”, întreabă ea. Pentru ea, controversa relevă mai ales „atitudinea societăţii faţă de corpul femeilor în general”.
Jurnalista face chiar o paralelă interesantă cu celebra Mica Sirenă, statuie de bronz amplasată pe o stâncă în portul Copenhaga. „Marea Sirenă este fără îndoială ceva mai puţin goală decât mica sa contemporană din bronz şi granit. Pe de altă parte, are sânii mai mari şi probabil că aici e problema”, scrie ea, o reflecţie care o duce la concluzia: „Poate că cele două statui reprezintă cele două faţete ale femeii şi relansează eterna dezbatere despre ce înseamnă o femeie adevărată. Şi poate chiar ce înseamnă o femeie greşită”, adaugă Aminta Corr Thrane.

Controversa în jurul Marii Sirene nu este însă nouă. Creată în 2006 ca răspuns la turiştii care considerau că Mica Sirenă era prea mică, ea a fost instalată iniţial pe digul Langelinie, în Copenhaga, nu departe de celebra sa „verişoară”. Dar, încă din 2018, în faţa protestelor locuitorilor care o considerau „falsă şi vulgară”, a trebuit să se mute la fortul Dragør. Astăzi, viitorul ei rămâne incert. Municipalitatea a refuzat oferta sculptorului de a-i ceda gratuit opera.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.