Statele Unite, ale căror relaţii cu China rămân foarte tensionate, vor trimite "o delegaţie informală" în Taiwan după alegerile prezidenţiale programate sâmbătă, a declarat miercuri un înalt responsabil american, avertizând Beijingul împotriva oricărui act "provocator" după acest scrutin crucial, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea nu a precizat cine va face parte din această delegaţie, dar a declarat reporterilor că Washingtonul a trimis în mod regulat în ultimii ani foşti miniştri sau înalţi responsabili guvernamentali pe insula a cărei suveranitate o revendică China. Prin urmare, în opinia ei, nu există "nimic nou".

"Ar fi provocator ca Beijingul să răspundă (la rezultatul alegerilor) cu mai multă presiune militară sau cu acţiuni coercitive", a avertizat înaltul oficial, care a solicitat anonimatul.

Oficiali militari chinezi de rang înalt le-au spus omologilor lor americani că Beijingul nu va face "niciodată nici cel mai mic compromis" în privinţa Taiwanului şi au îndemnat SUA să "înceteze să înarmeze" insula, în timpul discuţiilor militare care au avut loc la începutul acestei săptămâni la Departamentul american al Apărării din Washington.

"Statele Unite nu iau partea nimănui în alegeri, nu au un candidat preferat. Indiferent de rezultatul alegerilor, politica noastră în ceea ce priveşte Taiwanul va rămâne aceeaşi, iar relaţia noastră informală puternică va continua", a afirmat ea.

Înaltul oficial a adăugat că Washingtonul se opune oricărei încercări de "interferenţă" externă în procesul electoral din insulă, un proces în care SUA au "toată încrederea".

Beijingul consideră că Taiwanul face parte integrantă din teritoriul său.

Statele Unite, la rândul lor, refuză să permită ca "status quo-ul" să fie distrus prin forţă.

Washingtonul nu recunoaşte Taiwanul ca stat şi consideră că Republica Populară Chineză este singurul guvern chinez legitim, dar SUA oferă totuşi un ajutor militar semnificativ insulei autonome.

Vicepreşedintele taiwanez William Lai, din partea Partidului Democrat Progresist (PDP) pro-independenţă, este cotat pentru a-i succeda actualului preşedinte Tsai Ing-wen, tot din partea PDP. Ambii sunt consideraţi "bestiile negre" ale Beijingului din cauza poziţiilor lor pro-independenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.