Statele Unite au impus miercuri noi sancţiuni pentru a tăia fondurile pentru guvernul preedintelui sirian Bashar al-Assad, avertizând că oricine face afaceri cu Damascul riscă să fie inclus pe lista neagră, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiul lui Assad, Hafez, se află între cele patru persoane şi 10 entităţi, între care o unitate a armatei siriene, acuzate de Washington fie că au ajutat guvernul finanţând construirea unor proprietăţi de lux, uneori pe terenuri care aparţineau unor civili refugiaţi, fie prelungind războiul care durează de aproape 10 ani.

”Vor urma mai multe sancţiuni în cadrul unei campanii susţinute de presiuni economice şi politice pentru a bloca accesul regimului Assad la resursele pe care le utilizează în războiul împotriva poporului sirian”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Sancţiunile americane, impuse în conformitate cu legea referitoare la protejarea civililor din Siria şi a altor măsuri, au loc în timp ce Assad se confruntă cu  agravarea crizei economice.

Siria era deja supusă sancţiunilor americane şi europene care au îngheţat activele statului şi a sute de companii şi persoane.

Washingtonul interzice totodată exporturile şi investiţiile americane în Siria, precum şi tranzacţiile care implică petrol şi  produse din hidrocarburi.

Măsurile de miercuri marchează a doua rundă de sancţiuni impuse de Washington în conformitate cu Caesar Act, care poate îngheţa activele oricui face afaceri cu Siria, indiferent de naţionalitate şi acoperă mai multe sectoare. Totodată, măsurile au ca obiect persoane din Rusia şi Iran care fac afaceri cu entităţi din Siria.

Secretarul de Stat Mike Pompeo a afirmat într-un comunicat că sancţiunile au rolul să îl determine pe Assan să ia măsuri ireversibile pentru a pune capăt războiului din ţară.

Un oficial american a avertizat investitorii din Orientul Mijlociu, inclusiv din Golf, că Statele Unite nu vor ezita să includă pe lista neagră pe cei care ajută guvernul sirian ”să fure terenuri de la civilii refuziaţi pentru profitul şi susţinerea” guvernului Assad.

Autorităţile siriene acuză sancţiunile occidentale pentru greutăţile cu care se confruntă civilii în ţară, unde prăbuşirea monedei a provocat creşterea preţurilor, iar oamenii nu îşi permit alimente şi produse de bază.

Ambasadorul american la Naţiunile Unite Kelly Craft a afirmat miercuri, într-o şedinţă a Consiliului de Securitate, că sancţiunile Washingtonului împotriva Siriei nu au rolul să lovească populaţia şi nu se referă la asistenţa umanitară.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.