Statele UE au ajuns marţi la un acord pentru controale mai stricte privind armele, după valul de atacuri teroriste din ultimii doi ani din Europa. Măsura vizează să limiteze accesul extremiştilor la arme şi vine a doua zi după atentatul de la Târgul de Crăciun din Berlin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisia Europeană a anunţat într-un comunicat că cei 28 de membri ai blocului comunitar au ajuns la un acord politic de principiu cu Parlamentul European pentru înăsprirea regimului armelor, în vigoare din 1991.

Dezbaterea în acest dosar s-a intensificat din 2015, când atacurile din noiembrie, de la Paris, s-au soldat cu 130 de morţi.

“După un an de discuţii, Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord politic privind Directiva pentru Armele de Foc”, a anunţat Executivul UE într-un comunicat.

Printre principalele schimbări prevăzute de noua directivă se numără interzicerea armelor de foc semiautomate. “Acestea includ arme de foc automate transformate în arme de foc semiautomate, arme de foc semiautomate lungi, cu o lungime sub 60 de centimetri, arme de foc semiautomate cu încărcătoare şi camere pentru mai mult de 10 cartuşe şi armele de foc semiautomate scurte, cu încărcătoare şi camere pentru mai mult de 20 de cartuşe”, a explicat C.E.

Comisia şi-a exprimat „regretul” că puştile AK47 şi AR15 şi cele de asalt deţinute de colecţionari nu au fost acoperite de acord.

Noile reglementări prevăd limite şi pentru “armele acustice”, care folosesc muniţie oarbă, dar şi pentru armele scoase din uz, de colecţie.

Susţinătorii directivei au explicat că acestea pot fi transformate cu uşurinţă în arme cu muniţie de război.

Pentru a limita pericolul reprezentat de astfel de arme, statele vor trebui să le înregistreze, iar proprietarii lor, inclusiv muzeele şi colecţionarii, vor trebui să primească autorizaţie pentru a le deţine.

În plus, între statele membre va exista un “sistem de schimb de informaţii”.

“Acest acord oferă controale mai stricte care vor ajuta la împiedicarea obţinerii de arme de foc de către terorişti şi organizaţii infracţionale”, a spus ministrul slovac de Interne, Robert Kalinak, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE.

Acordul urmează să fie confirmat de Comisia PE pentru piaţa internă în luna ianuarie. Apoi va fi supus la vot în plenul Parlamentului European, înainte de fi aprobat oficial de Consiliul UE.

“Am luptat din greu pentru un acord ambiţios ce reduce riscul incidentelor armate în şcoli, tabere sau al atacurilor teroriste cu arme de foc deţinute legate. Bineînţeles că am vrea să mergem mai departe, dar sunt încrezător că actualul acord reprezintă o piatră de temelie pentru controlul armelor în UE”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.