Starea civilă suedeză a refuzat ca un cuplu să-şi numească fiul ”Vladimir Putin”, apreciind că numele preşedintelui rus intră în categoria interzisă a prenumelor ”nepotrivite”, au anunţat luni autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Prenumele nu trebuie să ofenseze, să antreneze o jenă a persoanei care poartă numele şi nici să nu fie considerat nepotrivit din vreun motiv”, a decis fiscul suedez, competen în materie.

”Numele de familie nu convin ca prenume, iar acest lucru se aplică de asemenea numelor care seamănă numelor de familie”, apreciază Skatteverket în această decizie, la începutul lui septembrie.

Părinţii, care locuiesc într-un sătuc din sudul Suediei, au ales să-şi numească fiul ”Vladimir Putin”, trascrierea curentă a numelui preşedintelui rus în suedeză şi engleză.

Fiscul suedez a refuzat să considere că ”Vladimir” şi ”Putin” pot fi considerate drept două prenume distincte.

”Autoritatea fiscală decide în această speţă că această combinaţie Vladimir Putin trebuie apreciată în totalitatea ei”, a stabilit ea.

Drept consolare, scrisoarea prin care instituţia anunţa respingerea cererii conţinea un nou formular de înregistrare a prenumelui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.