Preşedintele conservator al Camerei Comunelor John Bercow - devenit o figură-cheie a Brexitului prin îndemnurile sale asurzitoare "Order!", replicile sale usturătoare şi decizii considerate uneori părtinitoare - îşi părăseşte joi fotoliul după zece ani în post, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru Regatul Unit, data de 31 octombrie ar fi urmat să rămână în istorie ca marcând sfârşitul a aproape o jumătate de secol de tutelă europeană. În vârstă de 56 de ani, "speaker"-ul a ales această dată pentu a da pagina.

Însă ieşirea din UE a fost amânată a treia oară. În momentul în care începe un nou sezon al interminabilului foileton, prin alegeri legislative anticipate, ţara i-a spus la revedere unuia dintre personajele cele mai aspre, al cărui succesor urmează să fie desemnat luni, dintre nouă candidaţi.

Cu roba sa de mătase neagră şi cravatele sale ţipătoare, el a condus dezbaterile cu surle şi trâmbiţe, strigându-şi faimosul "Order!" de 14.000 de ori în decurs de zece ani, potrivit calculelor BBC. Mai ales interpretarea personală a atribuţiilor sale, uneori în detrimentul Guvernelor succesive, i-a conferit un rol mai decisiv decât al predecesorilor săi.

Alăturându-se omagiilor, miercuri, printr-o tiradă catalogată de tabloidul Daily Mail drept ”o fiolă de cianură în ciocolată”, Boris Johnson a salutat calităţile de arbitru ale acestui amator de tenis, ”atribuind cele mai bune puncte de procedură prin faimosul său aer ursuz à la Tony Montana", o trimitere la eroul traficant de droguri din filmul Scarface, interpretat de Al Pacino.

El a relevat că John Bercow nu se comporta doar ca un ”comentator”, ci ca un ”jucător cu normă întreagă”, licrând opinii ”ca un lansator de mingi de tenis incontrolabil”.

ACUZAT DE PĂRTINIRE ŞI ”AROGANŢĂ”

De la înălţimea celor 1,68 de metri ai săi, acest conservator care provine dintr-un mediu modest - tatăl său era şofer de taxi - a fost un spin în piciorul guvernelor consevatoare succesive. David Cameron a încercat inclusiv să-l dea afară, însă zadarnic.

În două rânduri în acest an, el a refuzat voturi, Theresei May, iar apoi lui Boris Johnson, asupra acordurilor lor ale Brexitului, în virtutea unui principiu potrivit căruia acelaşi text nu poate fi dezbătut de două ori, atrăgându-şi acuzaţii de părtinire în tabăra sa.

El şi-a atras de asemenea reproşurile conservatorilor din cauză că s-a pronunţat împotriva unei luări de cuvânt a lui Donald Trump în Parlament, în cadrul unei vizite a preşedintelui american în 2018.

Adjuncta sa, Eleanor Laing, care candidează la succesiunea sa, a apreciat recent că el s-a ”îndepărtat” de la regula de drept, acuzându-l de ”aroganţă”.

FĂRĂ PERUCĂ

Născut la 19 ianuarie 1963, John Bercow a crescut într-o familie evreiască modestă, în nordul Londrei. În urma studiilor de ştiinţe politice, el devine consilier municipal al cartierului londonez Lambeth, la vârsta de 23 de ani. În 1997, el este ales deputat pentru prima oară, în circumscripţia Buckingham, în nord-vestul capitalei.

În 2009, el accede la preşedinţia Camerei Comunelor, în timpul unui Guvern laburist, promiţând să rupă cu practicile predecesorului său, implicat într-un scandal de note de plată.

 

Apoi în calitate de tânăr titular, la vârsta de 46 de ani, a acestei prestigoase funcţii, John Bercow a depus eforturi să o depolitizeze, abandonând anumite elemente ale ţinutei tradiţionale, precum peruca. În iunie 2017, el le permite deputaţilor să participe la şedinţe fără cravată.

El a fost criticat, cu  toate acestea, din cauza fondurilor cerute în vederea renovării aparatemntului de serviciu şi din cauza comportamentului său tiranic faţă de echpele sale şi respinge orice acuzaţii de hărţuire.

”Atunci când acest omuleţ complex şi aflat în perpetuă mişcare era pe tronul său, deputaţii nu cunoşteau vreo odihnă (...). În orice clipă, el putea să se dezlănţuie şi să dea lovituri cu gheara”, apreciază jurnalistul Quentin Letts în Times.

Soţia sa, Sally Bercow, a ţinut tiluri de presă din cauză că a pozat doar într-un drapaj alb într-o revistă, a partcipat la un program reality-show şi a candidat într-un scrutin local din partea Partidului Laburist, adversarul politic al soţului său.

Într-un omagiu suprem, o efigie a lui John Bercow urmează să fie arsă sâmbătă, în cursul tradiţionalului foc al bucuriei la Edenbridge, o comună în sudul Angliei, după cea lui Boris Johnson, Donald Trump sau Saddam Hussein.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.