Spania va renunţa la aşa-numitul program "viza de aur", care acordă drept de rezidenţă străinilor care fac investiţii mari în sectorul imobiliar din ţară, a declarat luni premierul Pedro Sanchez. Comisia Europeană a cerut de mult timp să se pună capăt acestor programe, existente şi în alte ţări, invocând riscurile de securitate, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Eliminarea acestui program va contribui la transformarea accesului la locuinţe cu preţuri accesibile "într-un drept, şi nu într-o afacere speculativă", a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez.

Programul acordă cetăţenilor din afara UE care investesc în proprietăţi imobiliare spaniole cel puţin 500.000 de euro - fără a contracta o ipotecă - un permis special, care le permite să locuiască şi să lucreze în ţară timp de trei ani.

"În prezent, 94 din 100 de astfel de vize sunt legate de investiţii imobiliare în marile oraşe care se confruntă cu o piaţă extrem de tensionată şi unde este aproape imposibil să găseşti locuinţe decente pentru cei care deja locuiesc, lucrează şi îşi plătesc taxele acolo", a declarat Sanchez.

El a adăugat că guvernul va lansa procesul de eliminare a acestui sistem în cadrul şedinţei săptămânale de marţi a cabinetului, după ce va studia un raport prezentat de Ministerul Locuinţelor.

CHINEZII ŞI RUŞII AU PRIMIT CELE MAI MULTE VIZE DE AUR ÎN SPANIA

De la începutul sistemului cu "vize de aur", în 2013, şi până în noiembrie 2022, Spania a emis aproape 5.000 de permise, arată cifrele guvernului.

Investitorii chinezi sunt în fruntea listei, urmaţi de ruşi, care au investit peste 3,4 miliarde de euro, potrivit unui raport al Transparency International din 2023, care a pus la îndoială faptul că autorităţile au investigat originea fondurilor.

Este puţin probabil ca măsura să afecteze piaţa imobiliară, deoarece mai puţin de 0,1% din cele 4,5 milioane de locuinţe vândute în această perioadă au fost achiziţionate în cadrul acestui sistem, potrivit site-ului imobiliar Idealista.

Problema locuinţelor din Spania nu a fost cauzată de schema de vize de aur, ci mai degrabă de lipsa ofertei şi de o creştere bruscă a cererii, a declarat purtătorul de cuvânt al Idealista, Francisco Inareta.

"Măsura anunţată astăzi, care se concentrează pe cumpărătorii internaţionali în loc să încurajeze apariţia pe piaţă a unor locuinţe noi, este încă un diagnostic greşit", a declarat Inareta.

Portugalia, ţara vecină, şi-a modernizat recent propriul său sistem "viza de aur" şi a exclus investiţiile imobiliare pentru a face faţă unei crize imobiliare. Străinii care doresc să îşi asigure dreptul de rezidenţă îşi pot în continuare plasa banii în fonduri de investiţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.