Spania ar putea să-şi modifice în curând Constituţia pentru a înlocui cuvântul ”diminuat” cu cuvântul ”handicapat”, considerat mai puţin degradant, după ce deputaţii au deschis o dezbatere pe această temă. în contextul în care această reformă este susţinută de marea majoritate a partidelor politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partidul Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sanchez şi Partidul Popular (PP, dreapta) principala forţă a opoziţiei, au ajuns la un acord în decembrie sî modifice Articolul 49 al Constituţiei din 1978, în vederea unei ”actualizări” a ”limbajului şi conţinutului”, se arată în motivaţia iniţiativei

VOX SE ABŢINE

Camera Deputaţilor a aprobat marţi luarea în consideraţie această iniţiativă, susţinută de 315 deputaţi, cărora li se adaugă 33 de abţineri ale partidului Vox (extremă dreapta).

O formulare cu privire la ”nevoile specifice femeilor şi copiilor handicapaţi” i-a determinat pe parlamentarii extremi drepte să se abţină, justifică ei.

”Suntem de acord cu schimbarea cuvântului, dar nu şi cu menţiunea atenţiei acordate femeilor şi minorilor, pentru că noi considerăm că această atenţie trebuie să fie garantată potrivit unor criterii obiective precum gradul handicapului”, subliniază pe X Vox.

”ETAPĂ ISTORICĂ”

Articolul 49 dispune în prezent ca ”puterile publice să desfăşoare o politică de prevenţie, tratanent, readaptare şi integrare a diminuaţilor psihic, senzorial şi mental”.

Noua formulare propusă dezbaterii Parlamentului prevede ca ”persoanele handicapate” să-şi exercite drepturile ”în condiţii de libertate şi egalitate reale şi efective”.

Camera Deputaţilor urmează să aprobe acest amendament joi, cu o susţinere de trei cincimi în hemiciclu, majoritatea necesară în vederea unei modificări a Constituţiei.

Proiectul urmează să fie trimis apoi în Senat, unde este necesar să obţină aceeaşi susţinere pentru a se aplica.

Comitetul Spaniol al Reprezentanţilor Persoanelor cu Dizabilităţi (CERMI) a salutat într-un comunicat o ”etapă istorică”.

El anunţă că atât ”persoanele care suferă de mai multe tipuri de handicap - femei şi bărbaţi -, cât şi membrii familiilor lor vor fi martorii” aceste modificări a Constituţiei.

Aceasta este cea de a treia modificare a Constituţiei spaniole de la adoptarea acesteia în 1978.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.