Soţia prim-ministrului socialist spaniol Pedro Sanchez va fi judecată sub acuzaţia de corupţie. Ei i s-a interzis să părăsească ţara, a decis sâmbătă un judecător, potrivit Reuters.
Begoña Gomez este suspectată că şi-ar fi folosit poziţia de soţie a prim-ministrului pentru a obţine contracte de muncă. Ea neagă orice faptă ilegală. Cazul a fost iniţiat de grupuri de extremă dreapta care se opun partidului lui Sanchez.
Judecătorul de instrucţie Juan Carlos Peinado i-a ordonat lui Gomez să predea paşaportul, i-a interzis să părăsească Spania şi i-a impus să se prezinte la tribunal de două ori pe lună.
Cazul este una dintre numeroasele anchete de corupţie care se apropie de proces sau se află deja în faza de judecată şi care îl afectează pe Sanchez, unul dintre puţinii lideri de stânga rămaşi în Europa. Numele său nu a fost menţionat în niciunul dintre aceste cazuri, iar el a afirmat că acestea fac parte dintr-o campanie menită să-l îndepărteze din funcţie.
Ziarul "El País" a citat surse apropiate de Gomez, care au afirmat că aceasta va face apel împotriva condiţiilor impuse de judecător, inclusiv retragerea paşaportului.
Partidul Socialist a postat pe platforma de mesagerie X: "(Begoña) este supusă unei persecuţii judiciare şi politice de doi ani. Evoluţia de astăzi reprezintă un alt pas în acest proces."
Mai mulţi aliaţi apropiaţi, printre care numărul trei al Partidului Socialist şi fostul ministru al transporturilor din guvernul Sanchez, fac obiectul unei anchete în dosare privind presupuse comisioane ilegale legate de lucrări publice, contracte din sectorul petrolier şi al gazelor naturale, precum şi de achiziţionarea de măşti în timpul pandemiei. Aceştia neagă orice faptă ilegală.
Pe de altă parte, Curtea Supremă a Spaniei a declarat că îl anchetează pe fostul prim-ministru José Luis Rodríguez Zapatero în legătură cu acuzaţiile conform cărora acesta ar fi condus o reţea care a obţinut profituri din activităţi de lobby pe lângă autorităţile publice în numele unor terţi, printre care şi compania aeriană Plus Ultra. Acesta neagă acuzaţiile.




























