Forţele militare ruse şi siriene au declarat luni că avioane de război israeliene au bombardat o bază aeriană siriană, la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump declarase că va fi plătit „un preţ mare” pentru atacurile cu arme chimice asupra unui oraş aflat sub controlul rebelilor în Siria, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armata Rusiei, care îl susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, a declarat că două avioane de război israeliene F-15 au bombardat baza aeriană siriană T-4, conform agenţiei de ştiri Interfax.

Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că avioanele de război israeliene au condus atacurile din spaţiul aerian al Libiei şi că forţele militare siriene au doborât cinci din cele opt rachete lansate.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Presa de stat din Siria, care a citat o sursă militară, a confirmat informaţiile. „Agresiunea israeliană asupra aeroportului T-4 a avut loc cu ajutorul avioanelor F-15 care au lansat mai multe rachete din spaţiul aerian al Libiei”, a informat agenţia de stat SANA.

Iniţial, televiziunea de stat siriană a susţinut că Statele Unite sunt suspectate că s-ar afla în spatele atacului, după ce Trump a criticat dur atacul chimic asupra oraşului Douma, în urma căruia au murit 42 de persoane.

SUA au negat că ar fi implicate în atac şi Franţa a precizat, de asemenea, că forţele sale militare nu se află în spatele atacului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.