Autoritatea pentru aviaţie civilă din Singapore (CAAS) a suspendat temporar toate zborurile avioanelor Boeing 737 Max în interiorul şi în afara ţării, în urma prăbuşirii unei aeronave Boeing Max 8 a Ethiopian Airlines, în urmă căreia 157 de oameni şi-au pierdut viaţa, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acesta a fost al doilea accident grav în care a fost implicat acest model de avion în mai puţin de cinci luni.

Aeroportul Changi din Singapore este al şaselea cel mai aglomerat din lume, dar nu este clar dacă vor fi zboruri anulate.

Mai mulţi operatori aerieni şi autorităţi de reglementare din toată lumea au consemnat la sol modeul Max 8, în urma prăbuşitii din Etiopia.

Singapore ar fi prima ţară care interzice toate variantele familiei de avioane Max. Suspendarea a intrat în vigoare la ora locală 14:00 (06:00 GMT).

SilkAir, care operează şase avioane Boeing 737 Max 8 va fi afectată, ca şi China Southern Airlines, Garuda Indonesia, Shandong Airlines şi Thai Lion Air,  a anunţat CAAS într-un comunicat.

Autoritatea pentru aviaţie a anunţat că lucrează împreună cu Changi Airport Grou şi companiile arriene afectate, pentru a minimiza impactul asupra călătorilor.

În Statele Unite, Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) a anunţat luni companiile aeriene că modelul Boeing's 737 Max 8 îndeplineşte condiţiile de zbor, în pofida celor două accidente fatale.

Avionul Boeing Max 8 al Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, la şase minute de la decolare, în timp ce se afla în drum dinspre Addis Ababa la Nairobi. Nu au existat supravieţuitori.

În octombrie 2018, un avion Air 737 Max 8 al companiei Lion Air s-a prăbuşit în Indonezia, iar 189 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Familia de avioane Boeing 737 Max este cea mai recentă versiune a gamei de succes 737. Această familie de avioane include modelele Max 7, 8, 9 şi 10.

Până la sfârşitul lunii ianuarie, Boeing livrase 350 de avioane Max 8, dintr-un total de 5.011 comenzi.

Un număr mic de avioane Max 9 sunt deja operaţionale, în timp ce variantele Max 7 şi Max 10 vor fi introduse pe piaţă în următorii câţiva ani.

Avionul Max 8 care s-a prăbuşit duminică în Etiopia se află între 6 din cele 30 de aeronave comandate de Ethiopian Airlines în cadrul extinderii flotei. Avionul fusese supus unui control amănunţit pe 4 februarie, potrivit companiei aeriene.

După prăbuşirea avionului Max 8 în Indonezia, investitorii au spus că piloţii au părut să fi avut dificultăţi cu sistemul automat care previne blocarea avionului, o nouă funcţie a avionului.

Nu este clar dacă sistemul anti-blocare a fost motivul prăbuşirii de duminică. Experţi în aviaţie au spus că nu pot fi excluse alte probleme tehnice sau o eroare umană.

În Statele Unite, oficiali din aviaţie au spus că avioanele 737 Max 8 corespund condiţiilor de zbor şi că este prematur să se tragă concluzii sau să se ia măsuri.

Secretarul pentru Transporturi, Elaine Chao, a afirmat luni că FAA ”va lua măsuri imediate şi corespunzătoare”, dacă va fi descoperit un defect al Max 8.

Boeing a confirmat că în ultimele câteva luni a lucrat ”la o îmbunătăţire a softului de control al zborului” pentru avionul Max 8.

Preşedintele FlyersRights.or, membru al unui comitet consultativ al FAA, Paul Hudson, a cerut însă ca avioanele Max 8 să fie consemnate la sol.

”Atitudinea de expectativă a FAA pune vieţile în pericol, ca şi reputalia industriei aviatice americane”, a afirmat Hudson într-un comunicat publicat luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.