Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a avertizat marţi că Europa trebuie să fie pregătită pentru o intervenţie rusă în profunzime în regiune, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare, cum ar fi un „zid anti-drone” pe flancul său estic, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aflat la Londra pentru a prezenta o dronă iraniană Shahed-136 doborâtă în Ucraina, Sikorski a îndemnat ţările europene să „rămână pe poziţii” în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, spunând că speră ca preşedintele american Donald Trump să pună la dispoziţia ţării rachete Tomahawk cu rază lungă de acţiune pentru a-i întări atacurile împotriva infrastructurii ruseşti.

El a afirmat că este necesar să se furnizeze Ucrainei mai multe muniţii, cum ar fi echipamente antiaeriene şi arme cu rază scurtă şi medie de acţiune, pentru a ajuta la protejarea Europei, făcând referire la incursiunile dronelor în Polonia şi ale avioanelor de vânătoare în Estonia. El a declarat că nu se ştie încă dacă dronele depistate deasupra Copenhagăi erau ruseşti.

Întrebat despre posibilitatea extinderii unei iniţiative pentru un „zid anti-drone” pentru a contracara incursiunile viitoare, Sikorski a declarat pentru Reuters că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”.

„Ar trebui să fim pregătiţi să contracarăm acest lucru, aşa că eu cred că ar fi iresponsabil să nu construim în aceste zile capacităţi anti-drone şi drone”, a spus el, stând lângă drona iraniană expusă într-o sală din Camera Comunelor.

Foto: Facebook
Foto: Facebook

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.