Shanghai, centrul financiar al Chinei, a înregistrat un regres în lupta împotriva COVID-19, luni, când au fost raportate 58 de noi cazuri de COVID-19 în afara zonelor aflate în carantină. Pe de altă parte, Beijingul nu a impus o carantină totală, în pofida numărului ridicat de cazuri, ci a continuat să strategia de testare în masă pentru a localiza şi izola cazurile, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Restricţiile dure impuse împotriva coronavirusului în Shanghai au provocat un val de nemulţumiri. Milioane din totalul de 25 de milioane de locuitori ai oraşului au fost blocaţi în case timp de mai bine de o lună, unii izolaţi în ansambluri rezidenţiale împrejmuite.

Cu toate că oficialii din Shanghai au spus că situaţia se îmbunătăţeşte, imaginile de pe reţelele sociale au arătat o altă faţă a realităţii. Luni, autorităţile au anunţat că anchetează cinci oficiali după ce videoclipurile au înfăţişat că un centru de îngrijire locală transfera o persoană în vârstă într-o pungă de cadavre la o morgă. Ulterior s-a descoperit că persoana este încă în viaţă.

Locuitorii din Shanghai au răsuflat uşuraţi în weekend când au aflat că niciun caz nu a fost confirmat în afara zonelor carantinate timp de două zile, însă luni au fost raportate alte 58 de cazuri noi în rândul persoanelor cărora li se permite să se deplaseze prin oraş.

Cu toate acestea, mulţi oameni s-au bucurat când au văzut datele încurajatoare, cu 32 de noi decese duminică, în scădere faţă de 38 de cazuri cu o zi mai devreme şi 6.804 de noi cazuri locale, în scădere de la 7.189.

În pofida numărului scăzut de cazuri, mai multe garduri au fost ridicate luni în faţa unor blocuri rezidenţiale din Shanghai, deşi autorităţile au spus că angajaţii companiilor pe care guvernul le-a plasat pe o listă de prioritate de producţie ar putea solicita un permis de deplasare dacă clădirea în care locuiesc nu are niciun caz confirmat în ultimele 7 zile.

Varianta Omicron, care se răspândeşte rapid, a testat anul acesta politica ”zero-COVID” a Chinei, o politică importantă pentru preşedintele Xi Jinping, care se aşteaptă să obţină un al treilea mandat prezidenţial.

Politica Chinei privind COVID este diferită de cea a altor state, unde multe guverne au relaxat restricţiile sau au renunţat în totalitate la ele, în încercarea de a ”trăi cu COVID”, chiar dacă infecţiile se răspândesc.

China nu a dat nici un indiciu că se abate de la politica sa, în pofida efectelor adverse asupra economiei chineze, a doua ca mărime din lume, şi perturbărilor din lanţurile globale de aprovizionare.

Beijingul, cu zeci de infecţii zilnice în cadrul unui focar care persistă de două săptămâni, nu a impus o carantină totală, ci se bazează, cel puţin pentru moment, pe testarea în masă pentru a localiza şi izola cazurile pozitive.

Capitala chineză a înăsprit restricţiile anticovid cu ocazia Zilei Muncii, care durează 5 zile, până miercuri. În mod tradiţional, aceasta este una dintre cele mai aglomerate peridoade turistice.

Douăsprezece districte din Beijing, inclusiv cel mai mare, Chaoyang, vor realiza alte trei runde de testare COVID-19 între 3 şi 5 mai, a declarat, luni, un oficial local.

Autorităţile urmăresc contactele apropiate ale cazurilor confirmate, avertizându-le să rămână acasă şi să contacteze autorităţile.

China a raportat, duminică, 7.822 de cazuri noi de COVID-19, în scădere faţă de 8.329 de cazuri noi raportate sâmbătă, a anunţat, luni, Comisia Naţională de Sănătate.

Toate cele 32 de noi decese din China au avut loc în Shanghai, numărul total de decese ajungând la la 5.092 de la apariţia virusului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.