Republica Moldova ar putea impune regimul de vize pentru cetăţenii statelor Comunităţii Statelor Independente (CSI), o organizaţie care reuneşte, în jurul Moscovei, fostele republici sovietice cu excepţia ţărilor baltice, a Georgiei şi a Ucrainei.
În urma invaziei ruseşti din Ucraina din 2022, şi Moldova şi-a exprimat intenţia de a se retrage treptat din cadrul instituţional al CSI.
Astfel, săptămâna viitoare, pe ordinea de zi a guvernului figurează un proiect de lege care prevede denunţarea Acordului semnat la Bişkek în 9 octombrie 1992, care permitea cetăţenilor statelor CSI să călătorească fără vize pe teritoriul membrilor Comunităţii. Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău va notifica Comitetul Executiv al CSI cu privire la această decizie, iar legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, scrie NewsMaker.
Pe lângă acest proiect, agenda şedinţei guvernului din 12 noiembrie mai include alte şase proiecte care vizează denunţarea unor acorduri similare cu state membre ale CSI.
Totuşi, Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău a precizat că denunţarea Acordului CSI privind călătoriile fără vize nu va afecta regimul actual de călătorii dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, întrucât există un acord bilateral separat, care rămâne în vigoare. Modificările vor viza doar Tadjikistanul şi Kârgâzstanul, cu care nu există acorduri bilaterale similare.
În decembrie 2023, preşedinta Comisiei parlamentare pentru politică externă, Doina Gherman, deputată a partidului de la guvernare (PAS), declara că Republica Moldova intenţionează să se retragă din Comunitatea Statelor Independente (CSI) până la sfârşitul anului 2024. Înainte de aceasta, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că prezenţa Moldovei în CSI nu are valoare nici pentru Comunitate, nici pentru Rusia. „Lăsaţi-i să facă ce vor. Pentru noi, prezenţa acestei ţări în CSI nu este de mare valoare. Dar suntem pregătiţi, nu renunţăm, nu alungăm pe nimeni. Dacă ei nu vor, este alegerea lor”, a spus Putin.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







