Rusia a acuzat serviciile speciale ucrainene de uciderea Daria Dughina, fiica unui important ideolog ultranaţionalist, Aleksandr Dughin, potrivit agenţiei de presă ruseşti de stat TASS, citată de CNN. Preşedintele rus, Vladimir Putin a transmis condoleanţe familiei lui Aleksandr Dughin, calificând moartea Dariei Dughina drept "o crimă josnică şi crudă".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Asasinarea jurnalistei Daria Dughina a fost rezolvată, a fost pregătită de serviciile speciale ucrainene, de către un cetăţean al Ucrainei", a relatat TASS, citând Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), care a numit o femeie ca fiind autorul crimei şi a precizat că aceasta a fugit în Estonia după atac.

Ucraina a negat orice implicare în uciderea lui Dughina, calificând afirmaţiile FSB drept ficţiune.

"Nu avem nimic de-a face cu uciderea acestei doamne - aceasta este opera serviciilor speciale ruseşti", a declarat Oleksii Danylov, secretarul Consiliului de Securitate Naţională al Ucrainei, într-un interviu acordat luni televiziunii ucrainene. "Subliniez încă o dată că serviciile noastre speciale nu au nimic de-a face cu acest lucru", a spus el.

Dughina, editorul unui site rusesc de dezinformare, a murit după ce o bombă plasată în maşina pe care o conducea a explodat sâmbătă seara la periferia Moscovei. FSB a precizat că atacatorul a fost o femeie ucraineană care a sosit în Rusia pe 23 iulie împreună cu fiica ei mică, a relatat TASS. Cele două au participat sâmbătă la un festival în apropiere de Moscova, unde Dughina a fost invitată de onoare.

Luni, Putin a transmis condoleanţe familiei lui Aleksandr Dughin, calificând moartea acesteia drept "o crimă josnică şi crudă".

Într-o declaraţie publicată pe canalul Telegram al Kremlinului, Putin a spus:"A fost o crimă gravă: "Jurnalistă, om de ştiinţă, filosof, corespondent de război, ea a servit cu onestitate poporul, Patria, a dovedit prin fapte ce înseamnă să fii un patriot al Rusiei".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.