Pe măsură ce din întreaga lume sosesc mesaje de condoleanţe după moartea Reginei Elisabeta, printre africani, sentimentele sunt amestecate cu privire la monarh şi la moştenirea colonială a ţării sale pe un continent unde Marea Britanie a condus cândva mai mult de jumătate din teritoriu, comentează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unii africaniau amintiri frumoase despre cel mai longeviv monarh al Marii Britanii - care a venit să zâmbească şi să salute mulţimile din 20 de ţări de pe continent în timpul domniei sale de 70 de ani.

Cu toate acestea, alţii au rămas cu furia faţă de epoca colonială britanică şi şi-au amintit lucruri precum reprimarea brutală din anii 1950 a rebeliunii Mau Mau din Kenya sau diamantul uriaş pe care familia regală britanică l-a achiziţionat din Africa de Sud colonială în 1905, pe care regina nu l-a returnat, în pofida apelurilor de a face un astfel de gest.

Elisabeta avea doar 25 de ani şi se afla într-o vizită în Kenya împreună cu soţul ei Philip, când a aflat de moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, urmată de urcarea ei pe tron ​​pe 6 februarie 1952.

Urma să revină de multe ori în Africa în calitate de regină.

"Când regina a vizitat Uganda în 1954, eu eram un băiat în şcoala primară. Era o femeie tânără şi mică, care părea foarte modestă. Era  admirabilă şi zâmbitoare",  a declarat pentru Reuters Vincent Rwosire, un lucrător poştal pensionar, în vârstă de 84 de ani. 

"Nu ne venea să credem că o femeie atât de tânără putea avea atât de multă putere", a adăugat el. 

Preşedintele Ghanei, Nana Akufo-Addo, a cărui ţară a fost vizitată de regină în 1961, la patru ani după ce a devenit una dintre primele ţări africane care a obţinut independenţa, a coborât steagurile în bernă şi a spus că Ghana este mândră că face parte din Commonwealth.

Preşedintele kenyan Uhuru Kenyatta, al cărui prenume înseamnă ”libertate” în swahili şi a cărui ţară şi-a câştigat independenţa în 1963, a vorbit despre altruismul reginei.

EI MI-AU OCUPAT PĂMÂNTUL
Mulţi au fost mai puţin entuziasmaţi să sărbătorească viaţa unui monarh a cărui ţară are o istorie controversată în Africa, cum ar fi kenianul Gitu Wa Kahengeri, în vârstă de 98 de ani, care avea 17 ani când s-a alăturat rebeliunii Mau Mau împotriva dominaţiei britanice.

„Mi-au ocupat pământul; dreptul meu din naştere”, a spus el, amintindu-şi că a fost reţinut într-un lagăr de forţele britanice, bătut şi fără hrană.

„Dar o plângem pe regină pentru că este o persoană. O fiinţă umană. Ne pare rău că oamenii mor”, a adăugat el.

Partidul marxist de opoziţie din Africa de Sud, Economic Freedom Fighters, a transmis: „Nu deplângem moartea Elisabetei”.

„Interacţiunea noastră cu Marea Britanie a fost una de durere,... moarte şi deposedare, şi de dezumanizare a poporului african”, adaugă, enumerând atrocităţile comise de forţele britanice la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

În ciuda acestei opinii despre ea, Elizabeth a avut o relaţie strânsă cu defunctul lider sud-african Nelson Mandela, primul preşedinte post-apartheid, şi a vizitat Africa de Sud de două ori după încetarea guvernării minorităţii albe.

Unii nigerieni şi-au amintit sprijinul acordat de Marea Britanie în anii 1960 pentru o dictatură militară care a reprimat rebeliunea Biafra din estul ţării. Ofiţerii igbo au lansat rebeliunea în 1967, declanşând un război civil de trei ani care a ucis peste 1 milion de oameni, în mare parte din cauza foametei.

Uju Anya, un profesor igbo care locuieşte acum în Statele Unite, a stârnit controverse când a scris joi seară pe Twitter despre „dispreţul său faţă de monarhul care a supravegheat un guvern care a sponsorizat genocidul care a masacrat şi a strămutat jumătate din familia mea şi consecinţele sale, pe care cei aflaţi în viaţă astăzi încă încearcă să le depăşească”.

Comentariile ei au fost „apreciate” de 67.000 de ori, dar Universitatea Carnegie Mellon, unde lucrează, s-a distanţat de aceste mesaje, considerându-le „ofensatoare şi inacceptabile”.

Monarhia Marii Britanii joacă în mare parte un rol decorativ, aşa că, deşi regina a numit în mod oficial prim-miniştrii şi a avut întâlniri regulate cu aceştia, nu a făcut politică, comentează Reuters.

Între timp, urcarea pe tron ​​a regelui Charles al lll-lea a stârnit apeluri reînnoite din partea politicienilor şi activiştilor din fostele colonii din Caraibe de a-l îndepărta pe monarh din funcţia de şef al statului şi ca Marea Britanie să plătească despăgubiri pentru perioada sclavagistă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.