Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite, plasându-l pe judecătorul cu experienţă îndelungată în instanţe federale de apel, care a fost nominalizat la un moment dat la Curtea Supremă, la conducerea unei agenţii esenţiale pentru agenda de politică internă a preşedintelui Joe Biden.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Confirmarea acestuia în funcţie a avut loc cu 70 de voturi ”pentru” şi 30 ”împotrivă”.

Garland preia conducerea Departamentului de Justiţie în timp ce agenţia continuă să investigheze atacul din 6 ianuarie împotriva Capitoliului Statelor Unite, una dintre cele mai ample investigaţii din istoria instituţiei. Garland a spus că ancheta este principala sa prioritate.

Departamentul de Justiţie va avea un rol major în aplicarea planurilor lui Biden în domeniul drepturilor civile şi a reformei dreptului penal.

Este de aşteptat ca departamentul să ia decizii importante în următorii ani referitoare la reglementarea celor mai mari companii de tehnologie din SUA, despre care unii parlamentari afirmă că ar trebui divizate.

Garland s-a angajat să apere independenţa Departamentului de Justiţie, în timpul audierii sale în Comisia judiciară, luna trecută. Biden a afirmat că prioritatea sa este refacerea distanţei tradiţionale dintre departament şi oficialii politici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.