Senatorul SUA Robert Menendez, care se confruntă deja cu acuzaţii de corupţie, a fost acuzat acum că a acţionat ca agent străin al Egiptului, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua punere sub acuzare susţine că Menendez şi soţia sa, Nadine, au oferit ”informaţii guvernamentale sensibile” care au ajutat Guvernul Egiptului.

Aceasta vine la câteva săptămâni după ce cuplul a fost acuzat de luare de mită, atunci pledând nevinovat.

Senatorul a catalogat acuzaţiile ca fiind false şi a negat orice delict.

În septembrie, procurorii l-au acuzat pe Menendez şi pe soţia sa, Nadide, că au primit, ca mită, bani cash, aur, plăţi la o ipotecă imobiliară şi un autovehicul de lux de la trei oameni de afaceri din New Jersey, pentru a folosi influenţa senatorului ca să crească ajutorul SUA şi vânzările militare în Egipt.

În timpul unei percheziţii desfăşurate, anul trecut, la locuinţa din New Jersey a senatorului, anchetatorii au găsit 480.000 de dolari bani cash ascunşi prin casă, precum şi 13 lingouri de aur, în valoare de circa 155.000 de dolari, spun procurorii.

Noua punere sub acuzare iniţiată de procurorii federali din New York arată că Menendez şi-a folosit ”influenţa şi puterea pentru a-şi încălca datoria oficială în moduri de care a beneficiat Guvernul din Egipt”.

În timp ce era membru al Comisiei pentru Relaţii Externe din Senat – din care s-a retras acum – el i-ar fi încurajat pe colegii senatori să ridice interdicţia asupra unui ajutor de 300 de milioane de dolari pentru Egipt şi a oferit informaţii guvernamentale sensibile guvernului acestei ţări, susţin procurorii.

Punerea sub acuzare mai arată că acestă conspiraţie a avut loc între ianuarie 2018 şi iunie 2022.

Sunt incluse noi fotograţii cu Menendez şi soţia sa, Nadine, luând cina cu oficiali egipteni la un restaurant din Washington, DC. Nadine a întrebat: ”Ce altceva mai poate face pentru voi iubirea vieţii mele?”, susţin procurorii.

Potrivit actului de acuzare, ”oficialii publici, inclusiv membrii Congresului, au interdicţia de a accepta să fie sau a acţiona ca agent străin care trebuie să se înregistreze conform FARA”, adică Actul de Înregistraere a Agenţilor Străini.

În punerea sub acuzare de luna trecută, cuplul a fost acuzat de câte trei fapte: conspiraţie la mită, conspiraţie la fraudă şi conspiraţie la extorsiune.

Joi, legislatorul în vârstă de 69 de ani s-a apărat faţă de noile acuzaţii.

”Adunând acuzaţii noi peste acuzaţii noi nu face ca acestea să fie adevărate”, a spus el. ”Am fost, de-a lungul vieţii, loial unei singure ţări – Statele Unite ale Americii”, a afirmat el.

Peste 30 de democraţi din Senat i-au cerut să demisioneze, inclusiv senatorul din New Jersey Cory Booker.

Tot joi, senatorul de Pennsylvania John Fetterman a cerut Senatului să ia o decizie pentru excluderea lui Menendez din Cameră, în lumina noilor acuzaţii.

”Nu putem avea în Senatul Statelor Unite un presupus agent străin”, a afirmat Fetterman, într-o declaraţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.