Perspectiva unei condamnări a lui Donald Trump în al doilea proces în vederea unei destituiri pare foarte incertă, după ce o serie de senatori republicani s-au declarat în weekend ferm împotriva trimiterii în Senat a actului inculpării fostului şef de stat cu privire la ”incitare la insurecţie”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consider acest proces stupid. Cred că va fi contraproductiv”, a tunat duminică, la Fox News, senatorul republican Marco Rubio.

”Ţara este deja în flăcări, iar asta înseamnă să torni gaz pe foc”, a adăugat el.

Pe fondul unor apeluri la unitate, lansate de către noul preşedinte democrat Joe Biden, mai mulţi tenori republicani pun astfel în gardă cu privire la ”diviziuni” pe care riscă să le amplifice acest proces istoric.

În pofida faptului că inlusiv oameni loiali lui Trump ca Rubio recunosc în mod deschis că miliardarul ”poartă o parte a vinei” luării cu asalt sângeroase a Capitiliului la 6 ianuarie, ei sunt de părere, la fel ca senatorul republican, că ”agitarea întregii poveşti” riscă să facă şi mai mult rău ţării.

Senatori republicani declară chiar anticonstituţonală judecarea în vederea destituirii a unui fost preşedinte şi caută o cale prin care să împiedice organizarea acestui proces - pe această bază.

Intrat într-o tăcere inedită după ce a fost interzis pe Twitter şi instalat în luxoasa sa reşedinţă de la Mar-a-Lago, în Florida, Donald Trump contnuă să exercite o influenţa profundă asupra Partidului Republican.

Lideri republicani, mai rari, care i-au denunţat aprig rolul în violenţele de la Congres sunt criticaţi amarnic de baza partidului.

Însă ei nici nu se gândesc să renunţe la proces, precum senatorul Mitt Romney, care a apărat duminică organizarea acestui proces în vederea destituirii.

”Dacă vrem ca ţara să se unească, este important să recunoaştem că responsabilitatea adevărul şi justiţia sunt necesare”, a subliniat acest senator conservator la Fox News, sugerând că l-ar putea considera vinovat pe magnatul în domeniul imobiliar, acuzat de faptul că şi-a incitat susţinătorii ”la insurecţei” în violenţele de la 6 ianuarie, soldate cu cinci morţi.

Acest fost candidat la preşedinţie a fost singurul senator care l-a condamnat pe Donald Trump în primul său proces în vederea destituirii, în februarie 2020, în scandalul ucrainean. Trump a fost achitat atunci de către un Senat majoritar republican.

Democraţii au preluat de miercuri controlul în Camera superioară a Congresului, însă majoritatea lor este extrem de fragilă. Ei deţin 50 de mandate, iar republicanii 50.

În cazul unei egalităţi perfecte la un vot, noua vicepreşedintă Kamala Harris are puterea să voteze pentru a înclina balanţa de partea democrată.

PROCES LA 9 FEBRUARIE

Însă ei au nevoie de două treimi din voturi în Senat pentru a-l condamna pe Donald Trump - adică de 17 voturi republiane, dacă toţi democraţii votează ”pentru”. În prezent, este un număr dificil de obţinut, în pofida faptului că puternicul lider al minorităţii republicane Mitch McConnell a anunţat că nu exclude să voteze o condamnare a lui Trump.

Prin inculparea sa de ”incitare la insurecţei”, adoptată de către Camera Reprezentanţilor la 13 ianuarie, Trump a devenit primul preşedinte din istoria Statelor Unite inculpat (”impeachment”) de două ori.

Actul acuzării Camerei urmează să fie transmis luni Senatului la ora locală 19.00 (marţi, 2.00, ora României) - marcând deschderea oficială a procesului.

Însă procesul efectiv urnează să înceapă la 9 februarie.

”Mă aştept ca acesta să meargă mai repede” decât ptimul - care a durat 21 de zile -, declara duminică aleasa democrată Madeleine Dean, unul dintre ”procurorii” Camerei.

Această amânare îi oferă un răgaz lui Joe Biden, ai căror membri ai Cabinetului pot fi confirmaţi în funcţii până atunci şi care speră să treacă rapid prin Congres măsuri-far, înainte ca acesta să fie monopolizat de proces.

Însă principala sa piesă - un uriaş plan de relansare economică şi de luptă împotriva pandemiei covid-19, în vaoare de 1.900 de miliarde de dolari - ar putea să nu obţină voturi suficiente în Senat, potrivit primelor reacţii de opoziţie ale republicanilor.

”Suma totală este destul de şocantă”, a apreciat duminică Mitt Romney, care s-a arătat deschis unor negocieri ale anumitor puncte ale planului - precum ajutoarele destinat şomerilor sau unor state şi comunităţi locale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.