Serviciile ruse de spionaj au acuzat marţi Statele Unite de faptul că vor să pună la cale o ”revoluţie” cu ocazia alegerilor prezidenţiale, prevăzute la 1 noiembrie, în Republica Moldova, după modelul din Belarus şi Kîrgîzstan, două foste republici sovietice zguduite în prezent de contestări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Statele Unite continuă să se amestece fără reţinere în afacerile interne ale unor ţări prietene ale Moscovei (...). Azi vedem că americani orchestrează un scenariu revoluţionar în Republica Moldova în noiembrie”, declară, citat într-un comunicat, directorul serviciilor ruse de informaţii externe (SVR) Serghei Narîşkin.

Principalii candidaţi în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova sunt preşedintele în exerciţiu Igor Dodon, considerat un prorus, şi fostul premier Maia Sandu, considerată mai proeuropeană.

Aceste două tabere s-au alternat la putere în ultimii ani, iar manifestaţii de protest post-electorale importante au avut loc în trecut.

Narîşkin acuză Departamentul de Stat american de faptul că încurajează opoziţia lui Dodon să organizeze ”acţiuni de protest în masă” după alegeri şi acuză Ambasada Statelor Unite la Chişinău că s-ar face vinovată de faptul că le cere forţelor de securitate să nu intervină în cazul unor manifestaţii.

Spionajul rus acuză în acest comunicat Statele Unite de faptul că au încercat deja să inffluenţeze în mod grosolan situaţia post-electorală în Belarus şi Kîrgîzstan anul acesta.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko se confruntă, în urma alegerilor de la 9 august, cu o contestare fără precedent, pe fondul unor acuzaţii de fraude electorale şi de reprimare violentă a opoziţiei.

Minskul şi Moscova acuză Occidentul că se află în spatele acestor proteste.

Manifestaţii pătate de violenţe tocmai l-au obligat pe preşedintele prorus al Kîrgîzstanului Sooronbai Jeenbekov să demisioneze, în urma alegerilor legislative, discreditate prin cumpărarea voturilor.

Jeenbekov nu a acuzat forţe străine că se află în spatele căderii sale de la putere şi şi-a cedat locul unui politician naţionalist cu o reputaţie sulfuroasă, Sadyr Japarov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.