Şeful de cabinet al preşedintelui ales Joe Biden, Ron Klain, a declarat, duminică, că reacţia la atacul cibernetic de amploare împotriva Statelor Unite, descoperit săptămâna trecută, va merge dincolo de sancţiuni, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Klain a spus că Biden pregăteşte măsuri de reacţie împotriva hackerilor ruşi suspectaţi că au accesat zeci de agenţii guvernamentale americane şi au expus securitatea a mii de companii americane.

”Nu este vorba doar despre sancţiuni. Sunt paşi şi lucruri pe care le putem face pentru a reduce capacitatea actorilor străini de a se angaja în astfel de atacuri”, a afirmat Klain la emisiunea “Face the Nation” de la CBC.

Opţiunile analizate de administraţia Biden pentru a pedepsi Moscova pentru rolul avut în acest atac includ penalităţi financiare şi atacuri cibernetice de retorsiune împotriva infrastructurii ruse, au declarat persoane apropiate situaţiei.

Kremlinul negă că ar fi avut vreun rol în atacul cibernetic.

Biden, care va deveni preşedinte pe 20 ianuarie, va beneficia probabil de un sprijin bipartizan pentru o reacţie puternică la campania de spionaj cibernetic, au indicat, duminică, doi senatori.

Senatorul republican Mitt Romney a afirmat la emisiunea  “Meet the Press”, de la NBC, că accesarea datelor ”este extrem de dăunătoare” şi necesită un răspuns.

”Este ceva de care trebuie să ne ocupăm cât mai curând posibil”, a spus Romney.

Senatorul Mark Warner, cel mai influent democrat din comisia pentru informaţii din Senat, a declarat la ABC să atacul cibernetic ar putea fi încă în derulare şi că oficialii trebuie încă să îi stabilească anvergura.

Directorul general al companiei FireEye, Kevin Mandia, care a descoperit atacul, a declarat pentru CBC că, potrivit estimărilor sale, ”numai 50 de organizaşii sau companii au fost cu adevărat afectate” de atac.

Klain a adăugat că există încă multe necunoscute.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.