Aproape 47 de milioane de francezi au fost chemaţi la urne, duminică, pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, având de ales între candidatul de centru Emmanuel Macron şi candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen. Toate secţiile de votare din Franţa s-au închis la ora locală 20.00 (21.00 ora României). Rata de participare ar urma să ajungă la 74% potrivit unei estimări făcute de institutul Elabe pentru BFMTV. Emmanuel Macron ar fi obţinut 62,5% dintre voturile exprimate până la ora locală 18.00 (19.00 ora României), potrivit unei surse din Ministerul francez de Interne, citată de presa belgiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 20:01 - Majoritatea secţiilor de vot din Franţa s-au închis

Majoritatea secţiilor de vot din Franţa s-au închis la ora locală 19.00 (20.00 ora României), iar numărătoarea voturilor a început.

Excepţie fac marile oraşe, precum Paris, Lyon sau Marsilia, unde secţiile de vot se vor închide la ora locală 20.00 (21.00 ora României). Astfel, în baza legii din Franţa, primele exit-polluri vor fi anunţate abia după ora 20.00 (21.00 ora României).

Rata de participare la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa ar urma să ajungă la 74% la ora locală 20.00 (21.00 ora României), când se vor închide şi ultimele secţii din Hexagon, potrivit unei estimări făcute de institutul Elabe pentru BFMTV.

Peste 80% dintre francezii cu drept de vot s-au prezentat la urne în al doilea tur de scrutin din 2012, câştigat de Francois Hollande.

UPDATE 18:27 - Rata de participare la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa, estimată la 74%

Rata de participare la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa ar putea fi de 74% la ora locală 20.00 (21.00 ora României), când se vor închide şi ultimele secţii din Hexagon, potrivit unei estimări făcute de institutul Elabe pentru BFMTV.

Rata de participare a fost de 80,35% în al doilea tur de scrutin din 2012.

UPDATE 18:19 - Peste 65% dintre francezi au votat până la ora locală 17.00 în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale

Rata de participare la al doilea tur de scrutin a fost, până la ora locală 17.00 (18.00 ora României), de 65,3%, în scădere faţă de primul tur de scrutin, a anunţat Ministerul de Interne de la Paris, citat de Le Figaro.

La primul tur, la aceeaşi oră, rata de participare era 69,42%, iar în 2012 a fost 71,96%.

UPDATE 17:47 - Emmanuel Macron ar fi obţinut între 62% şi 64% dintre voturile exprimate, potrivit presei belgiene

Emmanuel Macron ar fi obţinut între 62% şi 64% dintre voturile exprimate până la ora locală 16.00 (17.00 ora României), potrivit estimărilor şi sondajelor consultate de RTBF, care le descrie drept “fiabile”.

Acesta nu este primul scrutin la care presa belgiană publică rezultate preliminare în cursul alegerilor din Franţa.

Mass-media din Hexagon nu are voie, prin lege, să divulge astfel de informaţii înainte de încheierea votului.

<

Verificările de securitate de la Luvru s-au încheiat, la fel ca şi operaţiunea de evacuare a esplanadei şi a centrului de presă, a anunţat Prefectura Poliţiei din Paris, citată de Le Figaro.

Mai mulţi jurnalişti au anunţat pe Twitter că sectorul de la Luvru rezervat presei a fost evacuat în jurul orei locale 13.00 (14.00 ora României).

Un purtător de cuvânt al mişcării "En Marche !" a anunţat că a fost găsit un pachet suspect la centrul de presă de pe esplanadă.

“Astăzi (duminică – n.r.), la ora 13.00 (14.00 ora României), în urma detectării unui bagaj suspect, cei 300 de jurnalişti prezenţi au fost evacuaţi ca măsură de securitate”, a spus ea.

Ulterior, Prefectura a anunţat pe Twitter că este vorba de “simple verificări” desfăşurate ca “măsură de precauţie”.

Potrivit unui jurnalist Temps, accesul publicului în muzeul Luvru nu a fost închis.

Emmanuel Macron se va întâlni cu susţinătorii săi pe Esplanada de la Luvru duminică seara, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale.

UPDATE 14:53 - Cozi la secţiile de vot deschise în străinătate pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa

Francezii din străinătate se prezintă în număr mare la urne pentru a vota în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Hexagon, iar la unele secţii s-au format cozi lungi, relatează Le Figaro.

De la Montreal la Tokyo, trecând prin Los Angeles, New York , Sydney sau Tokyo, 1,3 milioane de francezi înscrişi pe listele electorale consulare sunt chemaţi la urne.

La Montreal, unde a fost deschis un singur birou de vot pentru cei 57.429 de alegători înscrişi, s-au format cozi de peste doi kilometri, astfel că oamenii au aşteptat peste trei ore să voteze.

O situaţia similară s-a înregistrat şi la primul tur de scrutin, potrivit Le Figaro.

Francezii înscrişi pe listele electorale de la Consulatul General de la New York au putut alege din nouă secţii diferite. Deputatul pentru francezii din America de Nord a saluat pe Twitter o “bună organizare” a scrutinului.

Alegătorii din Los Angeles, California, s-au putut întâlni cu starul rock Johnny Hallyday şi cu familia sa.

În Europa, francezii din Bruxelles şi Frankfurt au înfruntat ploaia pentru a merge la vot.

La Londra, coada a depăşit 800 de metri, iar oamenii au aşteptat şi o oră şi jumătate pentru a-şi putea desemna favoritul în cursa pentru Elysee.

În Japonia, s-au format cozi la secţiile de vot deschise la Ambasada Franţei de la Tokyo şi la Consulatul General de la Kyoto.

UPDATE 14:41 - Alertă de securitate la Luvru în ziua alegerilor prezidenţiale franceze

Poliţia franceză a evacuat duminică, în ziua alegerilor prezidenţiale, esplanada din faţa Muzeului Luvru, din motive de securitate. 

Prefectura de Poliţie din Paris a anunţat pe Twitter că evacuarea esplanadei Luvrului ţine de “simple verificări în curs desfăşurate ca măsuri de precauţie”.

Imagini de la faţa locului arată poliţia izolând zona cu bandă, în timp ce oamenii erau îndepărtaţi de muzeu, scrie Washington Post.

Presa locală afirmă că un câine poliţist ar fi găsit un pachet suspect în zonă, dar informaţia nu a fost confirmată deocamdată.

Potrivit Associated Press, curtea evacuată este locul unde Emmanuel Macron şi echipa sa intenţionează să sărbătorească o eventuală victorie.

Reprezentanţii candidatului de centru au anunţat că esplanada a fost evacuată ca măsură de precauţie, fără a preciza natura ameninţării.

UPDATE 13:10 - Peste 28% dintre francezi au votat până la prânz în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Rata de participare la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa era, până la ora locală 12.00 (13.00 ora României), de 28,23%, a anunţat Ministerul de Interne.

În 2012, rata de participare era de 30,66%.

La primul tur de scrutin, din 23 aprilie, rata de participare era, la prânz, de 28,54%.

UPDATE 12:09 - Candidata de extremă-dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, a votat

Candidata de extremă-dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa, Marine Le Pen, a votat duminică, în jurul orei locale 11.00 (12.00 ora României), la Henin-Beaumont (Pas de Calais, nordul ţării).

Le Pen, zâmbitoare, a îmbrăţişat membri ai comisiei de supraveghere.

Ea nu a făcut declaraţii.

În cursul după-amiezii, ea va merge la Paris, unde va aştepta rezultatul votului.

UPDATE 12:08 - Favoritul la alegerile prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron, a votat

Favoritul la alegerile prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron, a votat în jurul orei locale 11.00 (12.00 ora României) la o secţie de vot din Touquet (Pas-de-Calais, nordul ţării). El a fost însoţie de soţia sa, Brigitte.

Înainte de a ajunge la secţie, Macron a făcut o baie de mulţime. Numeroşi susţinători ai săi s-au strâns în faţa locuinţei politicianului, care ar putea deveni cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării.

La ieşire, Macron a discutat cu oamenii, a dat mâna cu ei şi a făcut numeroase fotografii.

În cursul după-amiezii, el va merge la Paris, unde va aştepta rezultatul alegerilor.

UPDATE 11:13 - Hollande a votat în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale

Preşedintele francez Francois Hollande a votat la Tulle, în Correze, în jurul orei locale 10.00 (11.00 ora României), relatează BFMTV.

El a salutat toate persoanele din secţie, înainte de a primi un trandafir roz din partea unei femei.

Anterior, socialistul Benoit Hamon a votat la Trappes, în Yvelines.

Fostul candidat socialist a obţinut 6,36% de voturi în primul tur de scrutin. El a îndemnat alegătorii să voteze pentru Emmanuel Macron încă din seara primului tur.

Francezii îşi aleg al optulea preşedinte al Republicii a V-a

Secţiile de vot s-au deschis în Franţa duminică, la ora locală 8.00 (9.00 ora României), pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Alegătorii vor desemna al optulea preşedinte al Republicii a V-a, dintre candidatul de centru Emmanuel Macron şi candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen. Peste 50.000 de poliţişti, jandarmi şi militari sunt mobilizaţi pentru a asigura securitatea în ziua scrutinului, dintre care 12.000 la Paris.

Aproape 47 de milioane de francezi sunt chemaţi la urne şi pot vota la una din cele 69.245 de secţii deschise atât în Hexagon, precum şi în teritoriile de peste mări ale Franţei.

Pe teritoriul ţării, majoritatea celor 66.546 de secţii de vot se vor închide la ora locală 19.00 (20.00 ora României) – cu o oră mai târziu decât la prezidenţialele precedente, pentru a evita riscul divulgării rezultatelor. Totuşi, secţiile vor rămâne deschise până la ora locală 20.00 (21.00 ora României) în marile oraşe din Franţa.

În unele colonii şi teritorii franceze de peste mări, votul a început de sâmbătă. Este vorba despre Guadalupe, Guyana Franceză, Martinica, Saint-Barthélemy, Saint-Martin, Saint-Pierre-et-Miquelon şi Polinezia.

Niciun rezultat, fie parţial sau definitiv, cu excepţia celor privind rata de participare, nu va putea să fie comunicat înainte de închiderea ultimelor secţii de vot din Hexagon, adică după ora locală 20.00 (21.00 ora României).

Legislaţia franceză impune amenzi ridicate pentru orice organizaţie care încearcă să publice rezultatele unor exit-poll-uri înainte de închiderea urnelor, dar legea a fost evitată în ultimele alegeri prezidenţiale prin realizarea unor ştiri despre un meci fictiv dintre Ungaria şi Olanda. Ungaria reprezentându-l pe prezidenţiabilul conservator Nicolas Sarkozy, iar Olanda pe socialistul Francois Hollande.

CITEȘTE ȘI ANALIZĂ: Alegerile prezidenţială din Franţa sunt, de departe, cele mai importante pentru UE de anul acesta

Campania dintre cele două tururi de scrutin, deosebit de tensionată, s-a încheiat vineri cu un nou scandal – publicarea pe reţelele de socializare a numeroase documente interne, printre care e-mailuri şi documente contabile, ale echipei lui Macron.

Echipa candidatului, care şi-a luat o serie de măsuri de precauţie, precum servicii de mesagerie criptată sau mai multe servere protejate, a denunţat o “acţiune de piraterie masivă şi coordonată” şi o “operaţiune de destabilizare”.

Comisia Naţională de control al campaniei prezidenţiale a cerut presei şi cetăţenilor să nu facă public conţinutul documentelor “obţinute fraudulos”, amestecate cu “informaţii false”.

“Nimic nu va rămâne fără răspuns”, a reacţionat preşedintele Francois Hollande.

La rândul său, echipa de campanie a lui Marine Le Pen a denunţat că mai multe materiale electorale legate de candidata de extremă-dreapta au fost deteriorate.

Ultimele sondaje, publicate vineri, îl creditează pe Macron cu 62% din intenţiile de vot în al doilea tur de scrutin, faţă de 38% pentru Le Pen. Acesta este cel mai bun rezultat înregistrat de candidatul de centru în sondaje realizate de institute de prestigiu, după primul tur de scrutin din 23 aprilie.

Pe de altă parte, un alt sondaj publicat vineri de Odoxa arată că un sfert dintre alegătorii francezi probabil că se vor abţine duminică. Mulţi dintre ei sunt alegători de stânga dezamăgiţi că toţi candidaţii lor au fost eliminaţi din primul tur de scrutin.

CITEȘTE ȘI CRONOLOGIE: Evenimentele care îl aşteaptă pe viitorul preşedinte al Franţei în primele săptămâni de mandat

O astfel de rată de absenteism ar fi a doua cea mai mare la un al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 1965, subliniind nemulţumirea multor alegători faţă de opţiunile existente.

În primul tur de scrutin, rata de participare a fost de aproape 78%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.