Secretarul de stat american Antony Blinken, care duminică a sosit la Cairo, se va întoarce luni în Israel pentru a doua sa vizită în mai puţin de o săptămână, care intervine după un turneu în şase ţări arabe unde a discutat pe tema crizei cu Hamas, a anunţat Departamentul de Stat, citat de CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Secretarul Blinken se va întoarce mâine (luni - n.r.) pentru consultări suplimentare cu liderii israelieni", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Blinken se află în prezent la Cairo, în cadrul unui turneu fără precedent în Orientul Mijlociu, pe care l-a început de urgenţă după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie.

Şeful diplomaţiei americane a călătorit deja în Israel, precum şi în Iordania, Qatar, Bahrain, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite.

Antony Blinken spune că întâlnirea cu prinţul moştenitor saudit a fost \
CITEȘTE ȘI Antony Blinken spune că întâlnirea cu prinţul moştenitor saudit a fost "foarte productivă"

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.