Fosta judecătoare americană Sandra Day O'Connor, prima femeie numită la Curtea Supremă a SUA, a murit vineri la vârsta de 93 de ani, a anunţat instanţa într-un comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a decedat vineri dimineaţă la Phoenix, în sud-vestul SUA.

Fosta judecătoare suferea de "demenţă avansată, probabil Alzheimer, şi de o boală respiratorie", a precizat Curtea Supremă.

Numită la Curtea Supremă în 1981 de preşedintele republican de atunci, Ronald Reagan, ea se pensionase în 2006 şi se retrăsese din viaţa publică în 2018.

Viziunea sa de centru şi abilităţile perspicace de negociere i-au permis în mandatul său de un sfert de secol să obţină respect şi să-şi argumenteze foarte bine soluţiile. 

În 2009, a fost decorată de preşedintele democrat Barack Obama cu Medalia prezidenţială a Libertăţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.