Şaizeci şi patru la sută dintre francezi, mulţumiţi de Macron şi Philippe

Şaizeci şi patru la sută dintre francezi, mulţumiţi de Macron şi Philippe
Şaizeci şi patru la sută dintre francezi, mulţumiţi de Macron şi Philippe (Foto: Twitter)

Şaizeci şi patru la sută dintre francezi sunt mulumiţi de Emmanuel Macron, cu doi la sută mai mulţi ca în mai 2017, şi de Edouard Philippe (+9%), potrivit unui sondaj realizat de Ifop pentru Le Journal du Dimanche (JDD), citat de AFP.

În ceea ce-l priveşte pe Macron, 54% dintre persoanele chestionate se declară ”mai degrabă mulţumite” (50% în mai), iar 10% ”foarte mulţumite” (+1%).

În rândul celor 35% care sunt nemulţumiţi, 23% se declară ”mai degrabă nemulţumiţi” (+3%), iar 12% sunt ”foarte nemulţumiţi” (+1%).

Unul la sută dintre persoanele intervievate nu se pronunţă, faţă de 7% luna trecută.

Faţă de şeful Guvernului Edouard Philippe, 59% dintre cei sondaţi se arată ”mai degrabă mulţumiţi” (50% cu o lună în urmă), iar 5% se declară ”foarte mulţumiţi” (la fel ca în mai).

Dintre cei nemulţumiţi, 24% spun că sunt ”mai degrabă nemulţumiţi” (+6%), iar 8% ”foarte nemulţumiţi” (+2%).

Patru procente dintre persoanele chestionate nu se pronunţă (21% în mai)..

Această anchetă a fost realizată de Ifop pe un eşantion de 1.883 de persoane, reprezentantiv pentru populaţia franceză majoră, după metoda cotelor, în perioada 14-24 iunie 2017, prin chestionar autoadministrat online şi pe telefon.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor