Rusia a transmis membrilor Consiliului de Securitate al ONU un proiect al unei rezoluţii privind Fâşia Gaza - concurent unui proiect de rezoluţie american - care nu autorizează înfiinţarea unui ”Comitet al Păcii” şi nici desfăşurarea imediată a unei forţe internaţionale în enclavă, potrivit acestui text pe care AFP scrie că l-a consultat vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Săptămâna trecută, Statele Unite au lansat în mod oficial negocieri în cadrul Consiliului de Securitate al ONU asupra unui proiect al unei rezoluţii care ”susţine” Planul de Pace al lui Donald Trump, care a permis intrarea în vigoare la 10 octombrie a unui armistiţiu fragil în acest teritoriu palestinian devastat de doi ani de război.

Proiectul american de rezoluţie ONU - modificat în mai multe rânduri - prevede acordarea unui mandat - până la sfârşitul lui 2027 - unui ”Comitet al Păcii” care urmează să fie prezidast de către Donald Trump, un organ de ”guvernare de tranziţie” în administrarea Fâşiei Gaza.

El ”autorizează”, de asemenea desfăşurarea unei ”Forţe Internaţioale de Stabilizare” (ISF).

”ARMISTIŢIUL ESTE FRAGIL”

Proiectul rus se limitează - fără să-l numească pe locatarul Casei Albe - să salute ”iniţiativa care a condus la armistiiu”, fără să menţioneze ”Comitetul Păcii” şi fără să autorize vreo forţă internaţională.

Ruşii îi cer secretarului general al ONU Antonio Guterres ”să identifice opţiuni în vederea aplicării dispoziţiilor” Planului de Pace şi că prezinte ”rapid” un raport care să includă ”opţiunile desfăşurării unei Forţe Internaţionale de Stabilizare” în Fâşia Gaza.

Joi după-amiaza, Statele Unite au avertizat împotriva riscului deadoptării proiectului lor de rezoluţie.

”Tentativele de a semăna discordia, în timp ce un acord asupra acestei rezoluţii este negociat în mod activ, au consecinţe grave, tangibile şi total evitabile asupra palestinienilor în Fâşia Gaza”, avertiza într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ambasadei Satelor Unite la ONU.

”Armistiţiul este fragil, iar noi cerem Consiliului (de Securitate al ONU) să se unească şi să avanseze în garantarea păcii atât de necesare”, a adăugat el.

El a evocat ”o ocazie istorică de deschidere a unei căi unei păci durabile în Orientul Mijlociu prin susţinerea acestei rezoluţii”.

Înaintea iniţiativei ruse, părea că membrii Consiliului de Securitate al ONU susţineau principiile Planului de Pace al lui Donald Trump.

Însă surse diplomatice au notat că textul american a ridicat un număr de întrebări, inclusiv cu privire la lipsa unui mecanism de supraveghere a Consiliului de Securitate al ONU, cu privire la rolul Autorităţii Palestiniene (AP) sau cu privire la detaliile mandatului ISF.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.