Rusia se face vinovată de prelungirea războiului în Siria şi ar fi putut să fi comis crime de război vizând un convoi cu ajutoare umanitare, a declarat într-un interviu difuzat duminică ministrul britanic de Externe Boris Johnson, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un convoi de 31 de camioane a fost atacat luni seara, în Siria, iar 20 de civili au fost omorâţi.

Oficiali americani cred că aviaţia rusă a comis acest atac aerian, însă Moscova a negat orice implicare.

Ruşii "sunt vinovaţi de prelungirea acestui război şi (de faotul) că-l fac şi mai hidos", a declarat Johnson în emisiunea lui Andrew Marr de la BBC.

"Atunci când este vorba despre lucruri ca luarea drept ţinte a unor (convoaie cu) ajutoare la Alep, ar trebui să analizăm dacă este vorba sau nu despre luarea lor ca ţinte ştiind că sunt nişte ţinte civile nevinovate. Asta este crimă de război", a acuzat şeful diplomaţiei britanice.

VIZITĂ DE TREI ZILE ÎN TURCIA

Pe de altă parte, Johnson, anterior un critic dur al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, ar putea să fie nevoit să dea dovadă de măiestrie diplomatică la Ankara, unde începe duminică prima sa vizită în calitate de şef al diplomaţiei britanice, relatează DPA.

Cu două luni înainte de numirea sa surprinzătoare în post, Johnson l-a catalogat pe Erdogan drept "demn de dispreţ" ("wankerer"), într-un concurs de poezie umoristică, pe care de altfel l-a câştigat.

El a declarat totodată că Erdogan se face vinovat de "o suprimare înfiorătoare a libertăţii de exprimare turce", iar în trecut şi-a exprimat simpatia faţă de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), interzis şi considerat o organizaţie teroristă de către Ankara.

Este puţin probabil să recurgă la acest tip de limbaj în întâlnirile cu Erdogan, premierul Binali Yildirim şi ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, în cadrul acestei vizite de trei zile anunţate de către Ministerul turc de Externe, comentează agenţia germană.

Johnson, care are rădăcini turce, urmează să viziteze Parlamentul pentru a demonstra solidaritatea Londrei faţă de Ankara în urma tentativei de lovitură de stat de la mijlocul lui iulie.

Puciul eşuat a fost urmat de o epurare radicală în rândul funcţionarilor publici, concediera şi anchetarea a zeci de mii de oficiali.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.