Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că militarii săi au respins un val de atacuri ucrainene împotriva poziţiilor de la Soledar, din estul Ucrainei, şi a recunoscut că forţele sale s-au retras dintr-o zonă aflată la nord de oraşul Bahmut, susţinând însă că s-au mutat pe poziţii defensive mai avantajoase, relatează Reuters şi CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul rus al Apărării susţine vineri că Ucraina a desfăşurat peste 1.000 de soldaţi şi până la 40 de tancuri în 26 de tentative de atacuri pe o linie de front care se întinde pe 95 de kilometri. Acesta a precizat că atacurile au avut loc în direcţia oraşului Soledar, care este deţinut de forţele Moscovei.

"Toate atacurile unităţilor armatei ucrainene au fost respinse", a precizat ministerul într-un comunicat. "Nu s-a permis nicio pătrundere în liniile de apărare ale forţelor ruseşti", dă asigurări instituţia condusă de Serghei Şoigu.

Acelaşi comunicat a indicat, totuşi, că forţele ruseşti s-au retras dintr-o zonă a frontului, ocupând ceea ce a descris ca fiind "poziţii mai avantajoase" în apropierea rezervorului Berhivka, la nord-vest de Bahmut, care de luni de zile este în centrul unor lupte crâncene. "Pentru a creşte stabilitatea apărării, unităţile din grupul Sud al trupelor ruseşti au ocupat linia în direcţia Maloilinovka", a declarat ministerul în actualizarea sa zilnică de vineri. Această mişcare confirmă, de fapt, pierderea câtorva kilometri de teritoriu de către forţele ruse, notează CNN.

De altfel, fondatorul şi finanţatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a răspuns ministerului, afirmând că "acest lucru se numeşte fugă şi nu regrupare" şi a promis mai multe detalii în curând.

Comunicatul ministerului rus vine după o dezminţire neobişnuită, făcută joi seara târziu, când a negat informaţiile potrivit cărora forţele ucrainene ar fi făcut progrese de-a lungul liniilor de front din jurul Bahmutului, şi anume în direcţia satului Maloilinovka.

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, declarase vineri dimineaţa că forţele ucrainene au avansat cu circa 2 km în jurul Bahmutului în această săptămână şi că nu au cedat nicio poziţie acolo în acest timp.

Ministerul rus al Apărării susţine, pe de altă parte, că unităţile de asalt ruseşti - numele sub care se referă la mercenarii Wagner - continuă să lupte în vestul Bahmutului, fiind susţinute de paraşutişti.

Tentativele ucrainene de a contraataca pe flancuri la Bahmut au fost respinse, punctează ministerul rus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.