Rusia a declarat că deţine controlul asupra regiunii Lugansk din estul Ucrainei după ce a preluat Lisiceansk, ultimul oraş ucrainean controlat din regiune, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, i-a spus duminică lui Vladimir Putin că forţele militare au stabilit „controlul deplin” asupra Lisiceansk şi a mai multor aşezări din apropiere, a informat agenţia rusă de ştiri RIA Novosti.

Comandamentul militar al Ucrainei a confirmat duminică seara că trupele sale au fost forţate să se retragă din oraş, spunând că altfel ar exista "consecinţe fatale". 

Acesta a spus: "Pentru a păstra vieţile apărătorilor ucraineni, a fost luată decizia de retragere".

Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că Rusia nu deţine controlul total şi că bătălia continuă la periferia oraşului. El a recunoscut, totuşi, că Ucraina se afla într-o perioadă dificilă.

"Dacă comandanţii armatei noastre retrag oamenii din anumite puncte de pe front, unde inamicul are cel mai mare avantaj, iar acest lucru este valabil şi pentru Lisiceansk, înseamnă un singur lucru”, a spus Zelenskii în discursul său video de seară. "Că ne vom întoarce datorită tacticii noastre, datorită furnizării de arme moderne".

Capturarea Lisiceansk în estul Ucrainei ar permite Moscovei să controleze întreaga regiune Lugansk şi trupelor ruse să ameninţe Sloviansk şi Kramatorsk, două oraşe majore din regiunea industrială Donbass.

Luptele în estul Ucrainei au rămas intense de când Moscova şi-a reorientat eforturile acolo. Violenţa s-a răspândit chiar şi în afara Ucrainei, oficialii din oraşul rus Belgorod acuzând duminică forţele ucrainene că au bombardat un cartier şi au ucis trei persoane şi au distrus case.

La Sloviansk, oraş de aproximativ 100.000 de locuitori înainte de război, atacurile ruseşti au provocat duminică şase morţi, între care o fetiţă de 9 ani, informează AFP. "Se numea Eva şi ar fi împlinit 10 ani în august", a spus preşedintele Zelenski.

Sirenele anti-aeriene s-au auzit în noaptea de duminciă spre luni până în Odessa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.