Rubio încheie în Peru un turneu în America latină centrat asupra luptei împotriva cartelurilor drogurilor

Rubio încheie în Peru un turneu în America latină centrat asupra luptei împotriva cartelurilor drogurilor

Secretarul de Stat american Marco Rubio a încheiat în Peru un turneu-fulger în America Latină, consolidând cooperarea cu un nou bloc de guverne conservatoare, în lupta împotriva cartelurilor drogurilor şi crimei organizate, relatează AFP.

La Lima,şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit cu preşedinta de drepta Keiko Fujimori, după ce a efectuat vizite în Ecuador miercuri şi în Columbia marţi.

Peru este ultima dintr-o serie de ţări care a intrat în ”Scutul Americilor”, o coaliţie condusă de către Donald Trump în lupta împotriva traficului de droguri şi criminalităţii organizate în regiune.

Guvernul lui Fujimori, fiica fostului preşedinte Alberto Fujimori (1990-2000), şi-a exprimat voinţa, după ce a preluat funcţia, în iulie, de a se alătura acestei alianţe.

Peru, al doilea producător mondial de cocanină, după Columbia, se confruntă de câţiva ani cu o degradare puternică a sitiuaţiei securităţii.

Numărul omuciderilor în această ţară cu 24 de milioane de locuitori a crescut începând din 2018. Întreprinderile din mai multe sectoare trăiesc în teroarea extorcării practicate de către ganguri.

”Să facem parte din Scutul Americilor ne va permite (...) să obţinem informaţii mai rapid şi să acţionăm cu mai multă fermitate”, a salutat joi noua preşedintă, într-o conferinţă de presă, alături de Rubio.

Keiko Fujimori a atribuit arestarea unui membru al gangului Los Pulpos, arestat la începutul lui septembrie în Bolivia, unor ”informaţii FBI”. Este vorba despre unul dintre cei mai căutaţi oameni în Peru.

Preşedinta şi-a exprimat vucuria că ”Statele Unite privesc acum către America Latină”.

Rubio a subliniat, la rândul său, că această regiune este o ”prioritate” a administraţei Trump. ”Implicarea noastră (...) nu este un favor. Ea este esenţială securităţii noastre, propriei noastre prosperităţi”, a declarat el.

”TERORIŞTI”

La Quito, miercuri, unde s-a întâlnit cu preşedintele Daniel Noboa, secretarul de Stat a anunţat că gangul ecuadorian Los Tiguerones va fi desemnat de-acum drept ”organizaţie teroristă”, ceea ce-i interzice accesul la sistemul financiar american.

Washingtonul a făcut la fel şi cu alte ganguri ecuadoriene, dar şi cu Tren de Aragua, în Venezuela, sau cartelul Sinaloa în Mexic.

”Nu vorbim despre o mafie obişnuită, nu vorbim despre criminali, vorbim despre terorişti”, a tunat Rubio.

”Dacă voi nu faceţi ceva împotriva acestor grupări, ele vor devora aceste ţări”, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei americane a apreciat că Mexicul, condus de către preşedinta de stânga Claudia Sheinbaum, ar trebui să facă mai mult în lupta împotriva caretelurilor drogurilor.

În vizita sa în Columbia, marţi, i-a promis din nou liderului dreptei dure Abelardo de la Espriella să strângă legăturile cu Bogota, după patru ani de guvernare de stânga.

”NU E CURTEA DIN SPATE”

Acest miniturneu sud-american intervine în urma unui val conservator în America Latină, care a adus la putere politicieni de dreapta apropiaţi lui Donald Trump.

Washingtonul îşi afişează în mod clar voinţa unei hegemonii pe contintul sud-american, în numele ”doctrinei Donroe” - o contracţie a prenumelui actualului preşeinte american şi a numelui lui James Monroe - al cincilea preşedinte al Statelor Unite, care a desemnat America Latină, în urmă cu peste 200 de ani, drept sfera de infliuenţă a ţării sale.

Administraţia Trump vrea să contracareze influenţa Chinei, Rusiei şi Iranului în America Latină, mai ales în Venezuela, o propritate definită în Strategia Securităţii Naţionale.

”Emisfera occidentală nu este «curtea din spatele casei» nimănui”, a respins, într-un mesaj pe X, ambasadorul Chinei înainte de sosirea, miercuri seara, a lui Rubio în Peru.

”Cooperarea între China şi America Latină nu este îndreptată împotriva unor terţi şi nici nu trebuie să facă obiectul unor amestecuri ale unor terţi”, a asăugat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră