Compania rusă pentru energie nucleară, Rosatom, a acuzat duminică armata ucraineană că a lansat o serie de atacuri fără precedent asupra centralei nucleare din Zaporojie, aflată sub control rusesc, şi a precizat că trei membri ai personalului au fost răniţi, dintre care unul grav, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat postat pe site-ul său, Rosatom a precizat că nivelurile de radiaţii de la centrală, cea mai mare din Europa, cu şase reactoare, sunt normale şi că nu au existat daune grave.

Trupele ruseşti au capturat centrala în primele săptămâni ale ofensivei Rusiei în Ucraina, în 2022.

De atunci, ambele părţi s-au acuzat reciproc că au atacat centrala şi zonele înconjurătoare şi că există riscul unui dezastru nuclear.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care are experţi la faţa locului, a declarat că a fost informată de centrala condusă de Rusia că o dronă a explodat la faţa locului, iar informaţiile sunt în concordanţă cu observaţiile AIEA.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că ambele părţi ar trebui să se abţină de la acţiuni care "pun în pericol siguranţa nucleară".

Centrala rămâne aproape de linia frontului în conflictul care durează de 25 de luni, iar Grossi a avertizat în repetate rânduri cu privire la preocupările grave cauzate de incidentele repetate.

Comunicatul Rosatom precizează că prima lovitură asupra centralei a afectat o zonă din apropierea unei cantine, rănindu-i pe cei trei membri ai personalului, dar nu a indicat ce armă a fost implicată.

În mai puţin de o jumătate de oră, a precizat acesta, o dronă a atacat o zonă de încărcare, iar ulterior o altă dronă a lovit cupola celui de-al şaselea reactor.

Rosatom le-a cerut lui Grossi şi guvernelor din Uniunea Europeană să reacţioneze imediat la ameninţarea la adresa siguranţei.

Centrala nucleară are şase reactoare VVER-1000 V-320 de concepţie sovietică, răcite cu apă şi moderate cu apă, care conţin uraniu 235, şi are, de asemenea, combustibil nuclear uzat în instalaţie.

Reactoarele 1, 2, 5 şi 6 se află în stare de oprire la rece, în timp ce reactorul nr. 3 este oprit pentru reparaţii, iar reactorul nr. 4 se află în aşa-numita oprire la cald, potrivit centralei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.