Poliţia olandeză a declarat luni că peste 200 de persoane au fost arestate în noaptea de Anul Nou în timpul unor violenţe împotriva forţelor de ordine care au avut loc în întreaga ţară şi în urma cărora zeci de poliţişti au fost răniţi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia din mai multe oraşe a fost atacată cu focuri de artificii şi pietre, în ceea ce un purtător de cuvânt a declarat pentru postul de televiziune NOS că a fost o noapte de incidente grave şi violenţe "inacceptabile".

Poliţia din Rotterdam a anunţat că peste 100 de maşini şi alte vehicule au fost incendiate acolo, în timp ce la Amsterdam, Haga şi în alte oraşe a fost nevoie de trupe de intervenţie pentru a dispersa mulţimile violente.

De asemenea, forţele anti-revoltă au fost folosite în toată ţara pentru a ajuta pompierii care au fost atacaţi cu artificii în timp ce încercau să stingă numeroase incendii.

În oraşul Haarlem, un tânăr de 19 ani a murit din cauza rănilor suferite într-un incident cu artificii cu puţin înainte de miezul nopţii de duminică, a anunţat poliţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.